Noi condiţii de călătorie, studii, muncă şi afaceri intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 pentru cetăţenii Uniunii Europene, implicit pentru români, în relaţia cu Marea Britanie, odată cu părăsirea Blocului Comunitar de către Regatul Unit.
Acordul de retragere a Marii Britanii din UE a intrat în vigoare pe 1 februarie 2020. Acordul comercial post-brexit a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, de când Regatul Unit este stat terţ pentru ţările din Blocul Comunitar.
Libera circulaţie a mărfurilor şi a cetăţenilor nu va mai funcţiona.
Românii vor putea călători în Marea Britanie doar în baza cărţii de identitate până pe 30 septembrie 2021. După această dată, este obligatorie prezentarea unui paşaport.
Românii vor putea petrece până la 6 luni pe an în Marea Britanie în calitate de turişti, însă cei care vor să muncească sau să studieze în acea perioadă vor avea nevoie de viză.
De la 1 ianuarie 2021, românii care vor dori să muncească sau să studieze mai mult de 6 luni în Regat vor avea nevoie de viză.
Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea de viză, inclusiv confirmarea indentităţii, folosind o aplicaţie mobilă. Solicitările nu vor putea fi făcute în baza cărţii de identitate.
Românii care nu au un paşaport electronic trebuie să depună documentele personal la Centrul de Vize pentru Regatul Unit din Bucureşti.
Din punctul de vedere al controalelor vamale pentru vizitatorii europeni, inclusiv români, care se deplasează în Regatul Unit, cel puţin până la 1 iulie 2021 nu vor exista schimbări.
De la 1 ianuarie 2021, Regatul Unit va implementa un nou sistem de imigraţie bazat pe puncte (PBS - Point-based immigration system) care se aplică cetăţenilor europeni, implicit românilor.
Odată ce Marea Britanie a ieşit din piaţa unică, vor fi necesare autorizaţii suplimentare pentru mărfuri. Conform acordului post-Brexit, nu vor exista tarife şi nici cote.
Mărfurile vor trece prin graniţa dintre Uniunea Europeană şi Regat reprezentată de Franţa, Olanda, Belgia şi Spania. În România există aproximativ 4.900 de operatori economici care fac schimburi comerciale cu Marea Britanie.
Guvernul român a lansat platforma www.brexit.gov.ro, cu informaţii structurate pe cinci categorii: mediul de afaceri, transport, mobilitate, reglementări vamale, justiţie.
Afaceri
Regatul Unit a stabilit două trasee - Inovatori şi Start-Up - care se aplică oamenilor de afaceri. Ambele trasee pot fi accesate prin intermediul solicitării de viză.
În cazul „Inovatorilor”, traseul se aplică oamenilor de afaceri cu mai multă experienţă, care au lucrat deja într-un domeniu şi caută să deschidă o afacere nouă, inovatoare, în Regatul Unit. Pentru a fi eligibili solicitanţii trebuie: să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne britanic; să demonstreze un nivel de finanţare necesar pentru investiţia în firma lor (nivelul actual este 50.000 lire sterline); să demonstreze că au mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai; să vorbească limba engleză.
Traseul „Start-up” se aplică persoanelor care doresc să-şi deschidă prima lor firmă în Regatul Unit. Pentru această viză solicitanţii trebuie să: să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne britanic; să demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai; să vorbească limba engleză.
Studii
Pentru a putea studia în UK după 1 ianuarie 2021, studenţii din UE trebuie să aplice pentru o viză care este acordată în baza obţinerii unui punctaj de 70 de puncte, obţinând astfel statut de student internaţional.
Punctajul se obţine pe baza îndeplinirii unor cerinţe: să fie acceptaţi la o unitate de învăţământ acreditată din UK (licensed student sponsor); să aibă o bună cunoaştere a limbii engleze; să dispună de mijloace financiare suficiente.
Din informaţiile transmise de autorităţile britanice, România se află în lista statelor exceptate de la dovada existenţei mijloacelor financiare, cu excepţia unor situaţii specifice. În asemenea situaţii, solicitanţii vor fi contactaţi direct de Serviciul Britanic pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration), după depunerea cererii.
Suplimentar, autorităţile britanice au decis următoarele pentru cetăţenii europeni/români care sosesc în UK după 1 ianuarie 2021: dacă încep programe de studii înainte de sfârşitul lunii iulie 2021, sunt eligibili pentru taxe de şcolarizare şi sprijin pentru taxe pe durata programului de studii, la fel ca şi cetăţenii britanici; dacă încep cursurile după 1 august 2021, nu sunt eligibili pentru taxele de şcolarizare şi sprijinul pentru taxe acordat cetăţenilor britanici.
Noile reguli nu afectează cetăţenii români acoperiţi de Acordul de retragere, eligibili pentru EU Settlement Scheme.
Cei care sunt deja studenţi în Regatul Unit şi s-au deplasat în această ţară anterior datei de 31 decembrie 2020 nu au nevoie de viză. Cetăţenii europeni, inclusiv români, care s-au aflat într-o situaţie de mobilitate în raport cu Regatul Unit anterior datei de 31 decembrie 2020 pot aplica pentru înscrierea în Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme); înscrierea se poate face până la data de 30 iunie 2021.
Marea Britanie a ieşit din programul european de schimburi adresat studenţilor - Erasmus -, la care participa din 1987. Acesta urmează să fie înlocuit cu Programul „Alan Turing”, denumit după un celebru matematician britanic.
Muncă
Cetăţenii europeni, inclusiv români, vor trebui să aplice pentru viză de muncă pentru a putea lucra în Regatul Unit. Aceasta se acordă prin atingerea unui prag de 70 de puncte, care reprezintă un total cumulat din diverse criterii (cu titlu orientativ, acestea includ oferta de muncă, salariul minim corespunzător calificării, stăpânirea limbii engleze).
Regatul Unit a instituit o serie de trasee profesionale (routes), prin intermediul cărora se poate aplica, în funcţie de calificări: Lucrătorii Calificaţi (Skilled Route); Lucrătorii din sănătate şi din îngrijiri de sănătate (Health& Care Route); Lucrătorii Înalt Calificaţi (Highly Skilled Route – Global Talent).
Politica privitoare la lucrătorii sezonieri urmează să fie definită, mai multe informaţii vor fi puse la dispoziţie de autorităţile britanice în timp util. În principiu, urmează să fie stabilit un contingent de lucrători sezonieri pentru anul 2021.
Autorităţile britanice au semnalat că intervalul standard de procesare a documentelor este de 3 săptămâni cu începere de la depunerea acestora. Pentru extinderea vizei fără a părăsi teritoriul Regatului Unit, intervalul orientativ este de 8 săptămâni cu începere de la depunerea documentelor.
Voluntariatul este inclus în lista activităţilor pentru care viza este obligatorie. Pentru acest tip de activitate, trebuie solicitată şi obţinută viza TemporaryWorker - CharityWorker (T5). Pentru activităţi de voluntariat care nu depăşesc 30 de zile nu este nevoie de obţinerea unei vize. Activitatea de voluntariat trebuie să fie desfăşurată în cadrul unei organizaţii acreditate corespunzător în Regatul Unit.
Sănătate
De la 1 ianuarie 2021, un cetăţean UE aflat într-un sejur temporar în Regatul Unit (un turist, un student sau o persoană într-o călătorie de afaceri) va continua să beneficieze de asistenţa medicală necesară în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS) / European Health Insurance Card (EHIC).
Pentru şederi pe perioade mai lungi, legislaţia internă a Marii Britanii privind imigraţia poate prevedea cerinţe suplimentare. În special, Regatul Unit va impune resortisanţilor ţărilor terţe o suprataxă pentru asistenţă medicală ca şi condiţie pentru eliberarea unei vize de intrare pentru o perioadă de şedere mai lungă de 6 luni. Această suprataxă va trebui plătită şi de cetăţenii UE, dar va fi rambursată studenţilor şi persoanelor care rămân asigurate în statul membru (deţinătorii de documente portabile S1).
Pensionarii din UE care se mută în Regatul Unit vor continua să beneficieze de asistenţă medicală în statul de reşedinţă, în numele statului care îi plăteşte pensia, utilizând documentul portabil S1. Acelaşi lucru este valabil şi pentru lucrătorii frontalieri (care lucrează într-un stat, dar locuiesc într-un alt stat). Deşi se pot aplica cerinţe suplimentare în temeiul legislaţiei interne privind imigraţia, acordul garantează că statul în care persoana este asigurată rambursează statului de reşedinţă cheltuielile aferente asistenţei medicale, ca şi până acum.
Persoanele care doresc să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2021, de tratament programat în Regatul Unit, vor putea solicita documentul portabil S2 instituţiei competente din statul în care sunt asigurate.
CNAS a creat pe site-ul propriu o secţiune specială în care au fost postate informaţii referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România şi Regatul Unit.
În ceea ce priveşte uzul personal de medicamente al celui care se deplasează în Regatul Unit ca vizitator, se recomandă ca persoana să verifice în statul de origine, cu medicul sau farmacistul care a prescris medicamentul, statutul sau clasificarea acestuia în raport cu statul de destinaţie.
Pentru călătoriile în scop turistic mai lungi de 3 luni, unde persoana deţine medicamente cu prescripţie restrictivă, ea va trebui să se obţină o autorizaţie specială.
Plata cu cardul şi roaming
De la 1 ianuarie 2021, tranzacţiile dintre UE şi Regatul Unit nu vor mai fi acoperite de normele Uniunii care limitează comisioanele interbancare. Acest lucru poate conduce la o suprataxă pentru plăţile cu cardul.
Furnizorii de servicii de roaming care îşi desfăşoară activitatea în UE pot aplica clienţilor o suprataxă atunci când clienţii lor utilizează servicii de roaming în Regatul Unit.
Asigurarea auto este obligatorie pe teritoriul Regatului Unit. Începând cu data de 1 ianuarie 2021 este necesară prezentarea dovezii asigurării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.