Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi reluate lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant. Contractul pentru aceste lucrări a fost atribuit firmei BOG`ART SRL, la o valoare de 54,3 milioane de lei şi include servicii de proiectare, execuţie şi asistenţă tehnică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Reluăm lucrările de reabilitare şi consolidare la Podul Grant. Administraţia Străzilor a semnat astăzi contractul pentru consolidarea şi reabilitarea Podului Grant. Acesta a fost atribuit firmei BOG`ART SRL, la o valoare de 54,3 milioane de lei şi include servicii de proiectare, execuţie şi asistenţă tehnică.  Se vor executa lucrări ce vizează structura de rezistenţă a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai, a căii rutiere, dar şi refacerea celor 6 bretele şi a trotuarului pietonal”, a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.
 
El a mai spus că Podul a fost finalizat în 1982 şi reabilitat în urmă cu 15 ani.
 
„În 2020 au fost executate lucrări de reabilitare, însă doar în proporţie de 35 la sută. Durata de execuţie este de 24 de luni de la începerea lucrărilor, din care o lună jumătate pentru elaborarea proiectului tehnic şi restul pentru execuţia propriu-zisă. Perioada de garanţie este de 5 ani”, a completat Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.