Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, vineri seară, că peste 3.200 de refugiaţi din Ucraina au fost asistaţi în Gara de Nord, 93 de persoane sunt cazate în centrele Primării, fiind rezervate alte peste 40 de locuri pentru noaptea care urmează.
”Copii, părinţi, profesori, pensionari bucureşteni, reprezentanţii ONG-urilor, ai parohiilor din Capitală, firmele private, cu toţii au strâns lucruri şi le-au adus la centrele de donaţii organizate de Primăria Capitalei. Mulţumesc Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru iniţiativa de a deschide centre de donaţii în mai multe şcoli din toate cele şase sectoare, precum şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, care ajută în continuare cu sortarea şi transportul acestora”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Nicuşor Dan.
Primarul a precizat că 46 tone de donaţii au fost colectate la Centrul de la Arena Naţională, din care aproape 40 au fost aduse azi de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, 18 tone de donaţii au fost strânse la Centrul Bebe de Bucureşti şi Centrul de Economie Circulară.
”3211 persoane asistate la Gara de Nord, la Punctul de informare şi Coordonare al DGASMB. 98 de refugiaţi cazaţi şi încă 43 au locuri rezervate pentru seara asta. Nou punct deschis la Ambasada Ucrainei. Distribuim hrană, ceai, dulciuri pentru refugiaţii care vin acolo pentru a-şi face actele”, a mai scris primarul.
Acesta anunţă că zeci de angajaţi din DGASMB, Proedus, Primăria Capitalei ”sunt aproape non stop pe baricade pentru a fi alături de cei care au nevoie”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.