Niciunul dintre produsele Hexi Pharma testate până acum de ICECHIM nu respectă concentraţia declarată pe etichetă, arată rezultatele analizelor făcute la ICECHIM pe probe de substanţe folosite la Institutul Naţional de Endocrinologie Parhon, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), Spitalul Universitar şi Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Cea mai mare diferenţă, conform rezultatelor date publicităţii joi, a fost determinată la un lot de Hexio-Skin luat de la Spitalul Universitar, concentraţia de substanţă activă fiind de 0,01 la sută, faţă de valoarea declarată de 25 la sută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Raportul de încercări pe produsele Hexi Pharma transmis Guvernului de ICECHIM vizează probe din soluţii folosite la Institutul Naţional de Endocrinologie Parhon, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), Spitalul Universitar şi Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta şi a fost făcut public joi, de Ministerul Sănătăţii.

Probele au fost duse la analize în 8 mai şi desigilate în 9 mai, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Poliţiei Române.

Un al doilea lot de produse dezinfectante primite de la Unifarm în 10 mai este încă în lucru.

La Institutul Parhon, pentru Hexio- Sept AF, determinarea s-a făcut pentru clorură de didecildimetil amoniu, stabilindu-se o concentraţie a substanţei active de 5,25 la sută, faţă de valoarea declarată de 15 la sută. Un alt lot de Xexio- Sept AF avea o concentraţie de 5,33 la sută.

În cazul Spitalului Floreasca, la Polyiodine determinarea s-a făcut pe PVP-Iod, stabilindu-se o concentraţie de 7,41 la sută, faţă de 10 la sută valoarea declarată pe etichetă.

De la Spitalul Universitar au fost analizate probe din Hexio-Skin, Clorhexin-B, Hexio-Iod şi Hexio-Sept. La Hexio-Skin, concentaţia de 1 propanol era de 49,8 la sută, valoarea declarată fiind de 40 la sută. Pentru 2 propanol, concentraţia era sub 0,01 la sută, în condiţiile unei valori declarate de 25 la sută. La , Clorhexin-B analizele au vizat concentraţia de Clorhexidin a digluconat, care a fost de 0,45 la sută, faîă de 0,5 la sută declarat.

Pentru Hexio-Iod, concentraţia de PVP - Iod era de 9,5 la sută, faţă de 10 la sută declarată, iar la Hexio-Sept concentraţia de clorură de didecildimetil amoniu a fost de 5, 18 la sută, faţă de 15 la sută.

La Institutul "Marius Nasta", au fost făcute analize pe Hexio-spray, pe Hexio-iod, Hexio B, pe două loturi de Hexio-sept, pe Hexio-gel şi pe Hexio-C.

Pentru Hexio-spray, concentraţiile de clorură de didecidimetil amoniu 1 propanol şi 2 propanol au fost: 0,035 la sută valoare determinată, faţă de 0,15 la sută valoare declarată; 30,2 la sută faţă de 30 la sută şi 21,2 la sută faţă de 20 la sută.

La Hexio-Iod, concentraţia de PVP Iod a fost de 9,27 la sută, faţă de 10 la sută valoarea de pe etichetă. Pentru Hexio B, concentraţia de clorhexidină digluconat a fost de 0,55 la sută, faţă de 0,5 la sută valoare declarată. 

În cazul celor două loturi de Hexio-Sept, pentru unul concentraţia de clorură de didecildimetil amoniu era de 5,41 la sută, faţă de 15 la sută valoarea declarată, iar pentru celălalt era de 5,23 la sută, faţă de 7 la sută valoarea declarată. În cazul celui de-al doilea produs, concetraţia de glutaraldehidă era de 1,23 la sută faţă de 12 la sută valoarea declarată.

Pentru Hexio-gel 1 propanol, concentraţa a fost de 37,3 la sută, faţă de 45 la sută valoarea declarată, iar pentru 2 propanol a fost de 12,4 la sută, faţă de 15 la sută valoarea de pe etichetă.

La Hexio-C, a fost determinat 1 propanol în proporţie de 40,1 la sută, faţă de 45 la sută- declarat, iar pentru 2 propanol a fost găsită concentraţa de 4,43 la sută faţă de 5 la sută.

Hexi Pharma a anunţat miercuri că îşi va retrage produsele, că a început deja procedurile legale pentru închiderea fabricii şi cere scuze medicilor personalului medical şi tuturor celor care au fost sau ar fi putut fi afectaţi de neconformităţile dezinfectanţilor săi.

Tot miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a anunţat că Guvernul nu exclude posibilitatea de a acţiona într-un proces civil compania Hexi Pharma, pentru a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.