Secretarul de stat Nelu Tătaru, propus ministru al Sănătăţii, a declarat, joi, că susţine realizarea unei anchete epidemiologice lărgite, în care prioritatea să o constituie contacţii, personalul medical şi factorii de risc. În legătură că propunerea sa la Ministerul Sănătăţii, Tătaru afirmă că doreşte să vorbească cu Ludovic Orban şi Victor Costache.
Nelu Tătaru a fost întrebat joi, la Digi 24, dacă susţine testarea în masă, cum anunţase fostul ministru al Sănătăţii Victor Costache, miercuri seară, răspuzând: “Susţin testarea conform anchetei epidemiologice, o anchetă epidemiologică lărgită, în care să avem anumite priorităţi, contacţi, personal medical, factori de risc, persoane instituţionalizate. Ţine foarte mult de capacitatea de testare pe care o să o avem”.
El a precizat că este pe drum de la Suceava şi a spus că atunci când ajunge în Bucureşti va discuta cu premierul Ludovic Orban şi cu Victor Costache.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Aştept să discut cu domnul premier şi domnul ministru Victor Costache. Este o perioadă grea, iar venind din Suceava, unde este cel mai greu punct, pot să vă spun că o să fie o perioadă în care o să trebuiască toţi, indiferent de culoare politică, să ne unim şi să trecem această perioadă”, a precizat Nelu Tătaru.
El s-a referit şi la situaţia de la Spitalul Judeţean Suceava, precizând că se încearcă redeschiderea UPU cu medici din Iaşi.
“Vom păstra etajul trei şi patru pentru persoanele infectate cu Covid-19. Sunt numeroşi medici care vor trebui internaţi în aceste locuri. În această după amiază încercăm să redeschidem acea Unitate de Primire Urgenţe cu personal care mai este la Suceava, dar majoritatea va fi din Iaşi, din clinicile private. Secţia de Boli Infecţioase a acestui spital, care suportă acum la capacitatea de 248 de paturi, va trebui să fie suplimentată cu ventilatoare, la fel şi spitalul nou unde intenţionăm să mutăm toţi acei pacienţi”, a precizat Nelu Tătaru, care a menţionat că UPU ar putea fi funcţional după ora 19, cu o tură de noapte, dacă personalul solicitat va ajunge până atunci.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.