O navă sub pavilion Liberia, condusă de un comandant român, a salvat cinci persoane de pe o ambarcaţiune aflată în derivă. Nava a efectuat mai multe manevre până când a reuşit să salveze şi să predea în siguranţă persoanele care erau fără apă şi mâncare. Comandantul Croitoru Marius Teodoru, tatăl a doi copii, a fost distins de Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Inspectoratul ITF România.
”În dimineaţa zilei de 13 noiembrie 2024, la ora 08:35UTC, nava port container Cypress sub pavilion Liberia, aflată sub comanda CLC Croitoru Marius Teodoru, a primit un apel de urgenţă pe canalul VHF CH 16 din partea iahtului INCROYABLE aflat în pericol. Acesta a raportat pierderea motorului şi incapacitatea de a-şi continua navigaţia, aflându-se în poziţia 36‐01.25N / 020‐38.4E. La bord se aflau cinci persoane fără hrană şi apă, solicitând asistenţă imediată”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Potrivit acestora, distanţa de la navă până la ambarcaţiunea în derivă era de aproximativ 4 mile marine.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La ora 08:42, situaţia a fost comunicată JRCC Piraeus, care a ordonat deplasarea către poziţia bărcii şi raportarea odată ce aceasta era vizibilă. Nava şi-a schimbat cursul imediat, iar echipajul a rămas în contact cu CSM şi CSO pentru coordonare. La ora 09:35, nava a ajuns în proximitatea iahtului, confirmând poziţia acesteia către JRCC Piraeus. La ora 10:00, s-a primit ordinul de a salva echipajul aflat în pericol. Prin manevrele efectuate la comanda CLC Marius Croitoru, nava Cypress s-a apropiat la o distanţă de siguranţă pentru ca cele cinci persoane să fie salvate şi îmbarcate în siguranţă la bord”, au mai povestit navigatorii.
Aceştia explică faptul că la ora 10:30 s-a finalizat operaţiunea de salvare iar nava şi-a reluat cursul către portul Marsaxlokk din Malta.
”La ora 13:39, agentul din Marsaxlokk a informat că autorităţile locale nu permiteau accesul în port cu persoanele salvate la bord. Comandantul a informat JRCC Piraeus care a recomandat ca nava să se îndrepte imediat spre portul Pylos pentru debarcarea persoanelor salvate. În jurul orei 16:00, nava a primit un nou mesaj de data aceasta de la Malta RCC care si-a revizuit decizia iniţială, permiţând navei să debarce persoanele salvate la Marsaxlokk/Malta. Nava şi-a schimbat cursul din nou, sosind în port conform noilor recomandări”, au mai povestit sindicaliştii.
Potrivit acestora, comandantul Croitoru Marius Teodoru are 39 de ani, a terminat Academia Navală Mircea cel Bătrân promoţia 2003-2008, este căsătorit, are 2 copii în vârsta de 11 si 13 ani si navigă pe nave port container ultra largi.
”Pentru acest act de bravură pe mare, Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Inspectoratul ITF România, îi oferă comandantului Croitoru Marius Teodoru si echipajului navei Cypress, distincţia ”Curaj şi profesionalism”, reprezentată de o plachetă, montată pe un suport de catifea albastră pe care sunt vizibile şi culorile tricolorului”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.