Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că în şedinţa Guvernului a fost abrogată Hotărârea pentru adoptarea metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, precizând că vineri urmează să semneze ordinul de ministru care stabileşte metodologia de calcul al preţului pentru acestea. Bodog a spus că preţul medicamentelor al căror patent a expirat va fi redus cu 35%, decizie convenită cu premierul şi cu reprezentanţii cu cele trei asociaţii ale producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Abrogarea hotărârii de Guvern numărul 800 a fost ultima măsură din Planul de guvernare pe care Ministerul Sănătăţii trebuia să o iniţieze. Practic, această hotărâre a rămas fără subiect urmare a apariţiei Legii 10 din 2017 cu privire la abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 59/2016, metodologia de calcul al preţurilor urmând a fi stabilită prin ordin de ministru", a declarat Florian Bodog, la finalul şedinţei Executivului.

El a precizat că Hotărârea de Guvern adoptată în şedinţă va fi publicată în Monitorul Oficial vineri, împreună cu ordinul de ministru care va stabili metodologia de calcul în cazul preţurilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Sănătăţii a subliniat că, în conformitate cu programul de guvernare, va fi redus cu 35% preţul la medicamentele inovative care îşi pierd patentul.

"Ieri, am avut la Guvern, împreună cu premierul, cu un secretar de stat de la Ministerul de Finanţe, cu personalul tehnic din Ministerul Sănătăţii, o întâlnire cu cele trei asociaţii ale producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de medicamente şi am convenit aplicarea măsurii din programul de guvernare — reducerea cu 35% la medicamentele inovative care-şi pierd patentul", a arătat Bodog.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.