Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că a discutat cu managerii de spitale, dar şi cu directorii Direcţiilor de Sănătate Publică despre cum poate fi îmbunătăţită relaţia dintre secţiile de Terapie Intensivă şi familiile pacienţilor. Ministrul anunţă că a discutat şi cu oficialii Autorităţii Naţionale de Mangement al Calităţii în Sănătate (ANMCS), solicitând ”o îmbunătăţire a criteriilor”, astfel încât toate manevrele făcute unui pacient în spital să fie trecute în foaia de observaţie aferentă acestuia, iar pentru echipamentele folosite la tratamentele medicale să existe trasabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Lunea trecută am făcut teleconferinţă cu spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi am discutat cu cei 60-70 de manageri, plus directorii Direcţiilor de Sănătate Publică să vedem cum să putem face încât, pe termen foarte scurt, să creştem siguranţa pacientului, nu neapărat legat de procedurile medicale, dar şi de proceduri, ci şi în ceea ce priveşte modul de comunicare, pentru că nesiguranţa, mai ales pentru un pacient aflat în Terapie Intensivă, poate să fie generată de două lucruri: o problemă este cea legată de relaţia dintre familie şi personalul medical care trebuie să ofere informaţii pacientului şi lucrul ăsta cred că putem să-l rezolvăm într-un timp relativ scurt”, a declarat ministrul Sănătăţii, joi seară, la Digi 24. 
 
El a susţinut că, în cadrul discuţiilor cu managerii de spitale, s-a ridicat şi problema procedurilor. 
 
”Cel de-al doilea se referă la procedurile medicale intrinseci şi aici avem două chestiuni pe care le facem. În primul rând, am discutat cu cei de la Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate să găsim o modificare sau o îmbunătăţire a criteriilor ca să fim siguri că se întâmplă două lucruri: întâi că toate manevrele efectuate unui pacient se regăsesc în foaia de observaţie, pentru că asta a fost una dintre problemele de acolo, de la spital, iar cea de-a doua este legată de trasabilitatea echipamentelor care sunt utilizate la pacient”, a adăugat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.