Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, anunţă că luni va depune la Parlament Legea salarizării unitare, după ce va fi semnată şi de senatori, ea declarându-se convinsă că acest act normativ va fi "foarte apreciat" de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi, dar şi de cei cu salarii mari, care vor avea şi ei creşteri, şi mai puţin de bugetarii de lux.
"Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează şi senatorii. Sunt convinsă ca această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani, aşa cum sunt convinsă şi că ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă că o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate că toată lumea va fi interesată şi ce salarii au în plată. Dar ştiu că nu o vor face", spune ministrul Muncii, într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook.
Olguţa Vasilescu mai susţine că, "în ansamblu, nu va fi afectată nicio familie ocupaţională", nici justiţia, unde creşterile sunt semnificative.
"Până atunci, mă amuz văzând la tv câtă dezlănţuire de forţe s-a iscat împotriva unei legi pe care cei mai acerbi critici recunosc că nici măcar nu au văzut-o. Astăzi, un lider de confederaţie, care nu apreciază creşterile de salarii, deşi rostul lui pe funcţie e chiar acela de a se bate pentru asta, spunea senin: "N-am citit-o, nu ştiu ce scrie acolo, dar sunt sigur că e proast[ legea. Şi trebuie să fim atenţi şi la semnalele FMI". Ce s[ mai comentezi la asta? Concluzia? Să demisioneze ministrul care are tupeu să majoreze salariile, că Ialomiţianu, când a tăiat 25 la sută, a fost declarat "Omul anului" de reviste străine, a fost lăudat de FMI, iar liderii de sindicat care azi arată cu degetul n-au piuit măcar", mai spune Lia Olguţa Vasilescu.
Ea se referă şi la nemulţumirile sindicatelor din Ordinea Publică privind creşterile salariale de doar 5 la sută şi spune că nu a auzit pe nimeni să se revolte că soldaţii au solda de 750 lei, deşi fac parte din aceeaşi familie ocupaţională cu Ordinea Publică.
"Discuţie, azi, cu un lider de sindicat: "Eu sunt şocat de atacurile lansate contra legii salarizării. De 25 de ani cerem majorări salariale şi guvernele spun că nu au bani, iar opoziţia zice ca bani sunt, dar fură guvernanţii. E prima oară când guvernul anunţa creşteri de salarii mulţumitoare pentru toţi, iar opoziţia, moderatorii şi unii lideri de confederaţii spun că nu e bine. Ce ar trebui să facă un guvern să fie bine?" Domnul a spus asta şi public, la tv. Azi, sindicatele din Ordinea Publică sunt revoltate că primesc doar 5 la suta, iar Apărarea 20 la sută, de la 1 Iulie. Dar nu am auzit pe nimeni să se revolte că soldaţii, în anul de graţie 2017, au solda de 750 lei, deşi fac parte din aceeaşi familie ocupaţională cu Ordinea Publică, iar Ordinea Publică mai primeşte de la 1 Ianuarie 2018 încă 25 la sută. La fel ca şi Armata, care abia atunci se apropie binişor de Ordinea Publică", adaugă ministrul Muncii.
Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) a solicitat demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe motiv că a comis un abuz şi a creat o discriminare salarială la nivelul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţiile în care de la 1 iulie salariile militarilor ar urma să fie majorate cu 20 la sută, pe când ale poliţiştilor vor creşte cu 5 la sută.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, joi, la Sinaia, proiectul Legii salarizării unitare, în forma agreată de coaliţia guvernamentală. Vasilescu a precizat că primele majorări vor avea loc de la 1 iulie 2017 pentru militari şi poliţişti, iar de la 1 ianuarie 2018 cresc salariile medicilor şi asistentelor, însă salariile din sectorul sănătăţii vor rămâne aceleaşi până în 2022 deoarece din 2018 este acordată întreaga creştere salarială prevăzută în lege.
Raportul dintre cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare este de 1 la 12.
Ministrul Muncii a precizat că nu a fost tăiat niciun fel de spor actual, însă a fost introdusă restricţia ca ordonatorul de credite să nu aloce sporurilor mai mult de 30% din anvelopa salarială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.