Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că nu există întârzieri în implementarea reformei sistemului de pensii, el anunţând că proiectul de lege care vizează acest aspect va intra marţi în avizare interministerială. Ministrul precizează că schimbările din acest sistem nu vor fi adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă, ci în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Muncii a afirmat că nu există întârzieri în reforma privind sistemul de pensii şi că nu a avut ”nicio discuţie contondentă cu domnul premier” pe acest subiect. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Discuţiile au fost purtate pe întreaga perioadă a acestui an cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană. În discuţiile avute cu Comisia Europeană a fost îndemnul Comisiei Europene să nu ne grăbim, pentru că termenul de 31 decembrie nu reprezintă un termen la care să poată fi pusă în pericol implementarea PNRR. Din contră, a fost sugestia dumnealor să discutăm şi suntem în legătură zilnic”, a declarat Budăi, luni seară, la România Tv.
 
El a subliniat că ”se discută serios” cu specialiştii din străinătate pe tema proiectului de modificare a sistemului de pensii, iar printre temele asupra cărora s-a convenit se numără faptul că pensia nu poate fi mai mare decât venitul din timpul activităţii. 
 
Întrebat când va deveni act normativ proiectul care modifică sistemul de pensii, ministrul a răspuns că acesta va intra în circuitul de avizare interministerială. 
 
”A plecat deja astăzi către Consiliul Superior al Magistraturii, va pleca mâine (marţi – n.r.) în avizare interministerială, după care va fi aprobat în Guvern şi depus la Parlament pentru dezbateri. Am fost foarte clar şi eu cred că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au fost foarte clari când am spus şi am promis cu toţii că nu va fi Ordonanţă de Urgenţă, iar Comisia Europeană chiar a apreciat acest lucru”, a adăugat Marius Budăi. 
 
Ministrul Muncii a adăugat că exclude ideea unor modificări a măsurilor de sprijin care vizează majorări de pensii şi alte ajutoare financiare care au fost anunţate deja de către coaliţia de guvernare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.