Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mirceal Fechet a anunţat că o nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vor fi validaţi potenţialii instalatori, va fi deschisă miercuri, de la ora 10.00, iar firma care a dat în judecată Adminstraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat.
„Vreau să anunţ faptul că am ajuns la o înţelegere între părţi, în sensul în care miercuri, în această săptămână, la ora 10:00, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori. Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, la fel cum se pot înscrie şi instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale. Am primit o promisiune a societăţii că, în măsura în care se va deschide o nouă sesiune şi în măsura în care va fi validată ca instalator autorizat de către Ministerul Mediului, aceasta va renunţa la procesul pe care îl avem, va face o cerere de renunţare la judecată, moment din care putem să sperăm că aşteptarea celor 90.000 de familii va fi mult scurtată”, a explicat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă susţinută după o şedinţă a conducerii PNL.
El a mai spus că „sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul «Casa Verde Fotovoltaice», astăzi blocat de decizia unei instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Aş vrea să aduc în atenţia opiniei publice faptul că, în urmă cu câteva zile, am invitat la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reprezentanţii companiei care au dat în judecată AFM. De asemenea, am invitat şi reprezentanţii Administraţii Fondului pentru Mediu, încercând să găsesc o posibilitate de mediere a acestui conflict între un privat şi statul român, înţelegând că termenele de judecată ar putea să depăşească cu mult perioada pe care noi o estimăm şi cu speranţa că reuşim să deblocăm această situaţie”, a completat Fechet.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.