Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a declarat că digitalizarea dosarelor de pensii este făcută în proporţie de peste 87% şi speră ca până la sfârşitul anului sau cel târziu în primăvara anului viitor să fie finalizată.
„În momentul de faţă colegii mei de la task force-ul ministerului şi de la task force-ul ADR sunt în legătură directă cu cei de la Ministerul Muncii. Astăzi peste 87% dintre dosare sunt deja actualizate. Se lucrează foarte intens. Sperăm în cel mai scurt timp să fie finalizată digitalizarea. Ţinta este până la final de an, dar eu aş vrea să iau marja până la începutul anului viitor, până în primăvară”, a declarat Bogdan Ivan, întrebat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Guvern în ce stadiu se află în prezent digitalizarea dosarelor de pensii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.