Ministerul Muncii a transmis, luni, că nu există discuţii în Guvern cu privire la majorarea stagiului minim de cotizare pentru pensie şi nici nu doreşte eliminarea pensionării anticipate. MInisterul precizează că stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani.
”Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, primul pas fiind evaluarea tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării. Recalcularea pensiilor se va face în urma unei modificări legislative, astfel încât pensiile mai mici, în baza unei formule care aduce mai mulţi factori de contributivitate, să crească mai repede decât pensiile mai mari. În acest moment, există un grup de lucru care analizează datele pe care le avem disponibile, precum şi diferite variante de lucru. În ceea ce priveşte informaţia lansată în spaţiul public, potrivit căreia «Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani», atragem atenţia că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, nu 25 de ani, şi nu există nicio discuţie care să vizeze majorarea acestuia”, a transmis, luni, MInsterul Muncii, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că ”stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Stagiul complet de cotizare este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Pentru corecta informare a publicului, 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deci afirmaţia referitoare la intenţia Guvernului de a majora stagiul minim la 35 de ani este absurd”, a mai transmis Ministerul Muncii.
Instituţia afirmă că, în ceea ce priveşte noul sistem de calcul, care ar elimina indicele de corecţie, ”se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoarea formulă de calcul a pensiilor”.
”În acelaşi timp, MMPS nu a iniţiat nicio discuţie şi nu există nicio intenţie de a elimina pensionarea anticipată. Îmbunătăţirea legislaţiei şi finalizarea procesului de evaluare a tuturor dosarelor au ca scop recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii ţinând cont de elemente suplimentare de contributivitate, astfel încât pensionarii cu aceeaşi pregătire şi cu aceeaşi vechime să aibă pensii egale”, a mai transmis MInisterul Muncii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.