Ministerul Muncii şi Ministerul pentru Consultare Publică solicită confederaţiilor sindicale să-şi desemneze reprezentanţi în noul plen al Consiliului Economic şi Social, având în vedere că, de peste patru luni, activitatea Consiliului este blocată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic fac un apel la membrii părţii sindicale să aibă o atitudine responsabilă şi să redea instituţiei rolul său definit în Constituţia României de principal organism consultativ al legislativului şi executivului, prin desemnarea în cel mai scurt timp a reprezentanţilor pentru noul plen", anunţă cele două instituţii, într-un comunicat comun.

Cele două ministere susţin că Guvernul a făcut toate demersurile pentru deblocarea şi eficientizarea activităţii Consiliului Economic şi Social (CES).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Răspunzând apelurilor părţii sindicale şi organizaţiilor neguvernamentale de la începutul acestui an, Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern în luna mai 2016 prin care şi-a retras reprezentanţii din principalul organism consultativ, prevăzut în Constituţia României. Totodată, având în vedere disfuncţionalităţile existente în Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea CES, care contribuiau la neconvocarea noului plen, Executivul a adoptat la sfârşitul lunii iunie din acest an o Ordonanţă de Urgenţă prin care a modificat punctual textul de lege prin clarificarea procedurii de desemnare a reprezentanţiilor părţii sindicale şi patronale", mai arată reprezentanţii celor două ministere.

Ei precizează că Ordonanţa de Urgenţă a fost completată de membrii Parlamentului României, în urma consultării cu toate părţile implicate, stabilind un nou termen pentru desemnarea membrilor noului plen pentru data de 31 decembrie 2016.

"Identificând în urma acestui proces o serie de prevederi contradictorii ale actualei legi ce îngreunau activitatea Consiliului, concomitent cu demersurile de deblocare a CES, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au propus, după trei luni de consultări cu toate părţile implicate, un nou Proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea CES şi desemnarea reprezentanţilor României în Comitetul Economic şi Social European (CESE) adoptat în şedinţa de Guvern din data de 29 noiembrie şi transmis Parlamentului României", precizează cele două ministere.

Un număr de 15 organizaţii neguvernamentale desemnate să facă parte din Consiliul Economic şi Social (CES) au transmis, în 19 septembrie, o scrisoare deschisă adresată conducerii instituţiei în care reclamau faptul că neconvocarea noului plen este un abuz care adânceşte blocarea activităţii.

Organizaţiile neguvernamentale au acuzat conducerea CES că a depăşit termenul legal pentru convocarea noului plen şi că, în acest fel, blochează funcţionarea instituţiei.

"Această atitudine, ignorarea cu bună ştiinţă a cadrului legal recent modificat de către conducerea administrativă de astăzi a CES reprezintă, în opinia noastră, un abuz prin nepunerea în aplicare a prevederilor legale care vă cer să convocaţi un nou plen. Orice tertip folosit, orice explicaţie pentru a prelungi, pentru diverse interese, situaţia de blocaj din CES constituie un abuz, o sustragerea de la aplicarea legii”, se arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii mai spun că termenul maxim legal de convocare a plenului a fost pe 1 august 2016. Ei au anunţat că vor folosi "toate căile legale pentru a semnala abuzul conducerii executive în funcţie, de neaplicare a prevederilor legale în vigoare”.

În cursul lunii mai, Guvernul şi-a retras reprezentanţii din cadrul CES, pentru a fi înlocuiţi cu 15 membri reprezentând structurile asociative ale societăţii civile.

Consiliul Economic şi Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, iar desemnarea acestora se face astfel: 15 membri numiţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, care constituie partea patronală; 15 membri numiţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, care constituie partea sindicală; 15 membri reprezentând alte organizaţii ale societăţii civile.

Mandatul de membru al CES este de patru ani, iar funcţia de preşedinte este asigurată prin rotaţie, de o persoană desemnată de fiecare parte reprezentată în Consiliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.