Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anunţă, luni, că a fost semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România, de prevederile acestuia urmând să beneficieze toţi angajaţii din acest sector de activitate.
”În urma discuţiilor din cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social din care fac parte Guvernul, sindicatele şi patronatele, s-a finalizat şi semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România. Acesta marchează o premieră în domeniul dialogului social, fiind primul contract colectiv care se aplică erga omnes, adică tuturor salariaţilor din sectorul de activitate, indiferent de afilierea lor sindicală sau de angajator”, au transmis, luni, oficialii Ministerului Muncii.
Potrivit acestora, semnarea contractului ”reprezintă un pas esenţial în consolidarea dialogului social în România, garantând condiţii de muncă mai bune şi o protecţie mai puternică pentru cei aproximativ 45.000 de angajaţi din acest sector al economiei”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dialogul social şi negocierile colective sunt piloni fundamentali ai unei pieţe a muncii echitabile şi eficiente. Acest contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar este o premieră care demonstrează maturitatea partenerilor sociali şi angajamentul nostru de a proteja drepturile angajaţilor din toate sectoarele. Ministerul Muncii încurajează activ încheierea contractelor colective atât la nivel de unitate, de grup de unităţi, cât şi la nivel de sector, pentru a asigura un cadru de muncă just şi stabil”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anunţă, totodată, că va continua să sprijine dialogul între partenerii sociali şi să promoveze încheierea de contracte colective de muncă, care să garanteze o mai bună protecţie pentru toţi salariaţii din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.