Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) spune că angajaţii MMJS nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, astfel că ministerul nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. Ministerul afirmă că pensiile aferente lunii martie au fost achitate până în data de 30, precizând că ar fi fost imposibil ca pensiile să fie plătite la începutul lunii aprilie, în condiţiile în care 1 aprilie a fost duminică, iar 6 aprilie este zi liberă prin lege. Reprezentanţii ministerului afirmă că o eventuală plată în avans a pensiilor ar fi făcut ca unii pensionari să nu mai primească bani timp de şapte săptămâni.
„Angajaţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, motiv pentru care MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere”, mai spune ministerul.
MMJS spune că pensiile aferente ultimei luni au fost achitate până în data de 30, în condiţiile în care procesul este unul care durează aproximativ două săptămâni.
„Cum Sărbătorile Pascale au fost stabilite în acest an în data de 8 aprilie, ar fi fost imposibilă achitarea pensiilor în perioada 2 – 5 aprilie, în condiţiile în care data de 1 aprilie a fost zi de duminică, iar data de 6 aprilie este ziua de vineri, zi liberă prin lege”, explică ministerul.
Reprezentanţii MMJ spun că o eventuală plată în avans a pensiilor ar fi făcut ca unii dintre pensionari să nu mai primească bani timp de şapte săptămâni.
De asemenea, ministerul precizează că plăţile care intră în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile de creştere a copilului, stimulentele de reinserţie, prestaţiile pentru handicap sau altele, au fost devansate doar pentru cazurile în care, de regulă, se plăteau în perioada 6 – 9 aprilie (zile libere), urmând ca plata celorlalte să se facă la termenul obişnuit.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.
”Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, a anunţat premierul.
Doar o parte dintre bugetari vor primi salariile înainte de Paşte, potrivit ordinului semnat de ministrul Finanţelor şi publicat în Monitorul Oficial, printre aceştia neregăsindu-se angajaţii din învăţământ sau cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că "mulţi nu şi-au manifestat interesul" pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor, precizând că lista publicată deja nu mai poate fi modificată.
Ministrul Finanţelor a semnat ordinul privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii martie 2018, decizia fiind publicată marţi în Monitorul Oficial. Astfel, vor primi salariile joi, 5 aprilie, ultima zi lucrătoare înaintea vacanţei de Paşte, angajaţii a 35 de instituţii. Printre categoriile care nu vor primi banii înaintea sărbătorilor se află cadrele didactice sau angajaţii Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit ordinului ministrului Finanţelor, instituţiile pentru care vor fi virate salariile în 5 aprilie sunt: Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Secretariatul General al Guvernului, ministerele Finanţelor, Justiţiei, Tineretului, Mediului, Transporturilor, Sănătăţii, Comunicaţiilor, Economiei, Energiei, Turismului, Mediului de Afaceri, Apelor şi Pădurilor, pentru Relaţia cu parlamentului, Consultării Publice şi pentru Românii de pretudindeni. De asemenea, pe lista instituţiilor ai căror angajaţi vor primi salariile înainte de Paşte se mai află Ministerul Public, SRI, SPP, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, CNCD, Agerpres, Institutul Cultural Român, CSM, AEP, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter personal, Autorittea pentru Administratrea Activelor Statului, Autoritatea naţională pentru Restituirea proprietăţilor, Academia Oamenilor de Ştiinţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, ANI, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei, Autoritatea Naţională pentru Administrare şiu Reglementare în Comunicaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.