Ministerul Educaţiei a premiat, marţi, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Palatul Naţional al Copiilor, elevii care, în anul 2024, au obţinut performanţe de top la olimpiadele internaţionale pe discipline şcolare, profesorii care i-au pregătit şi unităţile de învăţământ în care elevii/absolvenţii studiază/au studiat. Fondul de premiere a depăşit 4,7 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Educaţiei, au fost recompensaţi pentru rezultatele lor deosebite 178 de elevi olimpici provenind din 72 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi private (din 33 de judeţe şi municipiul Bucureşti).
Aceştia au obţinut 220 de medalii, premii şi menţiuni la 33 de olimpiade internaţionale şi olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori).
”În acelaşi timp, au fost premiaţi şi cei 192 de profesori care i-au pregătit pe laureaţi. Demn de menţionat este faptul că un elev s-a remarcat prin 5 premii cucerite în competiţii diferite, alţi 7 elevi au obţinut câte trei distincţii, iar 23 de elevi au obţinut câte două distincţii în competiţiile internaţionale”, a transmis Ministerul Educaţiei.
Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a transmis că instituţia pe care o conduce susţine performanţa prin demersuri constante: burse de excelenţă olimpică în timpul liceului, burse internaţionale pe care tinerii le primesc în facultate, dacă au obţinut pe parcursul liceului premii la olimpiadele internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei.
”Avem şi o premieră în România - profesorii care pregătesc olimpici sunt remuneraţi. Trăim vremuri în care se discută mult despre importanţa apartenenţei la valorile europene şi inclusiv despre valoarea adevărului ştiinţific. Aceşti copii atât de valoroşi pot fi ambasadori ai ştiinţei în comunităţile din care fac parte, pentru că sunt cei mai în măsură să facă asta printre colegii lor. Sper să fie conştienţi de puterea pe care o au de a schimba lumea şi de faptul că sunt o sursă de inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat Ligia Deca.
Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, din totalul celor 220 medalii/premii, elevii români au obţinut 7 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 45 de medalii de aur, 30 de premii I, 64 de medalii de argint, 11 premii II, 35 de medalii de bronz, 11 premii III, respectiv 17 menţiuni/diplome echivalente.
Ministerul Educaţiei acordă elevilor medaliaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învăţământ de unde provin elevii, diplome şi premii în bani, în conformitate cu prevederile legale privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar.
Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor premiaţi. În situaţia în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulţi profesori, stimulentul financiar se acordă în părţi egale tuturor profesorilor pregătitori.
Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate sprijinirii calităţii procesului de învăţământ, direcţionate, cu prioritate, către disciplina/disciplinele la care s-au obţinut performanţe şcolare.
Fondul total de premiere alocat de Ministerul Educaţiei în acest an este de peste 4.769.000 lei, în creştere substanţială faţă de anul trecut (3.900.000 lei).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.