Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, rezultatele finale ale examenului de titularizare, precizînd că au fost depuse 7.184 contestaţii. În urma rezolvării acestora, procentul notelor mai mari sau egale cu 7 a crescut de la 41,9% la 45,08%.
Ministerul Educaţiei a publicat, miercuri, rezultatele finale înregistrate la proba scrisă (17 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (sesiunea 2024)
”Au fost înregistrate 7.184 de contestaţii. În cazul a 7.076 de contestaţii (98,50%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate. În urma soluţionării contestaţiilor, 12.759 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99, numărul acestora crescând considerabil comparativ cu anul trecut (11.884)”, a transmis Ministerul Educaţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că procentul notelor ≥ 7 (şapte) a crescut cu 3,18%: de la 41,9% la 45,08%, în timp ce procentul notelor între 5 şi 6.99 s-a majorat cu 0,58%: de la 37,34% la 37,92% (în creştere cu peste 3%, comparativ cu anul trecut: 33,39%).
Din promoţia curentă, 40,64% dintre candidaţi au obţinut note ≥7 (şapte).
31.237 de candidaţi au susţinut proba (86,48%) din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.
Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.