Metrorex a anunţat duminică că staţia de metrou Pipera va fi deschisă publicului luni, circulaţia pe Magistrala 2 de metrou urmând a fi reluată în condiţii normale, iar călătorii vor putea accesa toate staţiile de metrou ale acestei magistrale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Metrorex a informat autorităţile locale şi RATB cu privire la desfăşurarea proiectului de modernizare, precum şi a modificărilor apărute în graficul de execuţie, şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă, pentru perioadele în care se vor desfăşura lucrări în staţiile cu o singură intrare.
Uber, liderul mondial al pieţei serviciilor de împărţire a călătoriilor, a anunţat joi că reduce la jumătate costul curselor din şi către Pipera în perioada 15-17 iulie, în care Metrorex a închis staţia de metrou Pipera.
La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare.
Astfel, în staţia Aurel Vlaicu, lucrările vor avea loc în perioada 29 iulie – 1 august, în Constantin Brâncoveanu 22 - 25 iulie, în Tineretului şi Apărătorii Patriei 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon şi Berceni 16 – 19 septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...