Meteorologii anunţă vreme rece ş nopţi şi dimineţi geroase până joi, conform unei informări transmise luni.
În intervalul 10 februarie, ora 10 – 13 februarie, ora 10 sunt prognozate vreme rece şi nopţi şi dimineţi geroase.
”În intervalul menţionat vremea va fi rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, local în centrul ţării şi pe arii restrânse în sud şi est, precum şi în zonele montane. În aceste regiuni temperaturile minime se vor încadra în general între -14 şi -6 grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre -17 grade”, conform ANM.
Luni vor fi temperaturi maxime preponderent negative (în general cuprinse între -4 şi 0 grade) în Moldova şi Dobrogea, iar marţi şi miercuri (11 şi 12 februarie) local şi în Muntenia şi Oltenia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.