Meteorologii anunţă că vremea se schimbă începând de joi dimineaţă, urmând a se înregistra ploi moderate şi vânt, iar temperaturile vor scădea. Pentru început, de joi, răcirea se va resimţi în vest şi nord-vest, iar de vineri, temperaturile vor scădea şi în restul teritoriului.
Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de joi, de la ora 3.00, şi până sâmbătă dimineaţă, la ora 9.00, în întreaga ţară vor fi ploi în general moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului şi temeperaturi mult mai scăzute decât cele din ultimele zile.
Potrivit specialiştilor ANM, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest şi va cuprinde treptat toată ţara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, izolat 40 l/mp. Vor fi şi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, în a doua parte a zilei de mâine în special în Transilvania şi Moldova, apoi şi în regiunile sud-estice. Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat, posibil, vijelii şi grindină”, au transmis meteorologii.
Aceştia anunţă că vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Vremea se va răci semnificativ joi în vest şi nord-vest, iar vineri şi în restul teritoriului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.