Un medic de familie din Sibiu anunţă că valul cinci – Omicron - ”a venit”. ”În câteva săptămâni nici nu o să ştim cum ne cheamă, va fi haos”, afirmă medicul. Acesta susţine că ”singurul lucru pe care îl ştim este să urlăm în numele libertăţii”.
”Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să ştim cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiţi nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm”, a scris, marţi seară, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.
Acesta afirmă că ”singurul lucru pe care îl ştim este să urlăm în numele libertăţii”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Institutul de Sănătate Publică a transmis, marţi, că, până în 26 decembrie, au fost confirmate în România 7.285 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 25 cu Omicron şi peste 5.500 cu Delta. Zece cazuri de infectare cu Omicron au fost confirmate în ultima săptămână, 72% dintre pacienţii infectaţi fiind vaccinaţi.
Alte 13 cazuri de infectare cu Omicron au fost anunţate, luni, de Minsterul Sănătăţii, ele urmând a se regăsi în raportul de săptămâna viitoare.
Grupul de Comunicare Strategică anunţă, marţi, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 67 de decese. În ziua precedentă au fost 566 de cazuri noi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.