Medicul primar pneumolog conf. dr. Irina Strâmbu, de la Institutul ”Marius Nasta” din Capitală, a precizat că suntem în plină epidemie de gripă, dar pacienţii ştiu să îşi recunoască simptomele de boală severă. Cei mai mulţi dintre cei care ajung la spital nu sunt vaccinaţi, dar vaccinarea antigripală încă mai poate fi făcută.
”Suntem în plină epidemie de gripă, sunt o grămadă de cazuri. După experienţa COVID-ului, oamenii ştiu să îşi recunoască nişte simptome date de o boală virală, probabil că se adresează medicului de familie, telefonic, dar cu siguranţă cheamă şi ambulanţa. Testele de gripă sunt mult mai populare, deci tot mulţumită COVID-ului se fac teste pentru virusuri (...) Noi în mod particular, în spital, ne întâlnim cu vechii noştri pacienţi cu boli cronice care fac aceste infecţii virale, majoritatea sunt cu gripa A, dar pot fi şi cu cealaltă gripă şi care îşi decompensează bătrâna boală. Ei vin la noi pentru că ei ne cunosc, sunt instruiţi ca atunci când le e rău să ni se adreseze şi vin şi constatăm că au aceste infecţii virale cu complicarea bolii de fond”, a declarat dr. Irina Strâmbu, miercuri, la Medika TV.
Întrebată dacă pacienţii cu gripe sau viroze sunt vaccinaţi, medicul a răspuns că foarte mulţi nu au făcut acest vaccin şi a recunoscut că nici ea nu şi-a făcut doza, în acest sezon.
”Foarte mulţi nu sunt vaccinaţi. Vaccinarea antigripală nu era foarte populară înainte. Noi la spital ne făceam tot personalul vaccin antigripal în fiecare an şi mărturisesc că anul acesta nu l-am făcut pentru că nu s-a mai făcut prin spital şi nu m-am organizat să mi-l cumpăr şi să mi-l fac singură la timp, dar altfel nu este foarte populară vaccinarea antigripală”, a spus dr. Irina Strâmbu.
Irina Strâmbu a adăugat că vaccinarea încă se mai poate face deoarece epidemia de gripă va mai dura.
”Vaccinarea se mai poate face pentru că o să mai dureze epidemia maxim 2 luni. Ce trebuie făcut? Trebuie evitată răspândirea virusului, adică persoanele simptomatice, cu orice fel de răceală, fie că se testează, fie că nu, fie că stau acasă sau merg în comunitate, trebuie să poarte mască, astfel încât să nu răspândească virusurile”, a spus dr. Irina Strâmbu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.