Poliţiştii ilfoveni au reţinut încă o persoană în dosarul care vizează de fals intelectual şi abuz în serviciu, anchetă în care administratorii unei clinici medicale private şi mai mulţi medici sunt suspectaţi că au eliberat în fals zeci de mii de fişe medicale unor persoane care voiau să obţină ori să preschimbe permisul de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În urma probatoriului administrat, la data de 5 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului  Rutier Ilfov au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 50 de ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, informează, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Ilfov.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că persoana reţinută este medic.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, mai multe persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar. 
Ancheta a fost deschisă în luna ianuarie a acestui an şi vizează infracţiuni de fals intelectual şi abuz în serviciu. 
Anchetatorii suspectează că, în perioada 2019-2024, administratorii clinicii, împreună cu mai mulţi medici, au întocmit şi eliberat în fals zeci de mii de fişe medicale necesare obţinerii sau preschimbării permiselor de conducere, fără ca beneficiarii să se prezinte la clinica medicală pentru a fi consultaţi,  iar dacă se prezentau, fie nu erau consultaţi de către toţi medicii înscrişi pe fişele medicale, fie ar fi fost consultaţi de către persoane care nu aveau pregătirea medicală necesară de specialitate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.