Medicul infecţionist Radu Agrosoaie, de la Spitalul Municipal Rădăuţi, care a declanşat zilele trecute alerta falsă privind apariţia primul caz de variolă a maimuţei în România, a bruscat luni o pacientă, dar şi două asistente, el fiind dus cu ambulanţa la Institutul de Psihiatrie din Iaşi

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Dan Vatră, a declarat, pentru News.ro că, luni dimineaţă, medicul Radu Agrosoaie a provocat scandal în spital şi a bruscat o pacientă, dar şi două asistente medicale. 

"Este un medic problemă de ani buni. Dimineaţă a bruscat o pacientă şi două asistente medicale, apoi s-a urcat în cabina unei maşini de salubritate. Era extrem de agitat, am chemat Poliţia. A fost izolat în secţia de Psihiatrie, apoi a fost transportat cu ambulanţa la Institutul de Psihiatrie din Iaşi, fiind escortat şi de o maşină a Poliţiei. Mâine (marţi – n.r.) se va întruni Consiliul Etic al spitalului, apoi se va pronunţa şi Comisia de Disciplină. Poliţia va investiga cazul, de asemenea a fost informat şi Colegiul Medicilor", a afirmat managerul spitalului din Rădăuţi, Dan Vatră. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, Vatră a precizat că în trecut a atras atenţia în Consiliul de Administraţie privind comportamentul acestui medic. 

"Le-am spus că trebuie să facem ceva şi că trebuie să ne trezim până nu e prea târziu", a adăugat managerul Dan Vatră. 

Medicul Radu Agrosoaie a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook că în spitalul de la Rădăuţi ar fi apărut primul caz de variolă a maimuţei: ”Suspiciune de VARIOLĂ. Spitalul Rădăuţi secţia boli infecţioase. Primul caz în România. Izolăm, tratăm. Am anunţat Ministrul Sănătăţii". 

Duminică, DSP Suceava şi Ministerul Sănătăţii au transmis că au investigat cazul pacientei şi că aceasta ar avea varicelă, nu variola maimuţei. 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.