Cei trei poliţişti locali care au fost preluaţi de ambulanţe în urma scandalului de joi de la Primăria Capitalei au suferit contuzii uşoare, a declarat pentru News.ro dr. Dorin Ionescu, directorul medical al Spitalului Universitar de Urgenţă, unitate la care au ajuns cei trei pacienţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma scandalului izbucnit în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, reprezentanţii Primăriei Capitalei au solicitat intervenţia unor echipaje SMURD, susţinând că în incidente au fost răniţi trei poliţişti locali.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat pentru News.ro că cele trei persoane au suferit contuzii uşoare, au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Universitar de Urgenţă, iar una dintre ele a refuzat internarea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La rândul său, directorul medical al Spitalului Universitar de Urgenţă, dr. Dorin Ionescu, a precizat pentru News.ro că nici ceilalţi doi pacienţi nu rămân internaţi deoarece nu se impune spitalizarea. Medicul a spus că unul dintre ei are contuzii la umăr şi la cot, iar al doilea are o contuzie toracică.

Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost întreruptă, joi, în urma unui scandal izbucnit după ce poliţiştii locali au împiedicat accesul mai multor cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, care au vrut să intre la şedinţă. 

În urma scandalului, primarul general, Gabriela Firea, a părăsit şedinţa, ea având imediat o intervenţie telefonică la Antena 3, în care a spus că, în urma incidentelor, trei poliţişti locali au fost răniţi, drept pentru care vor fi făcute plângeri penale. Gabriela Firea a mai susţinut că pe unele dintre "persoanele responsabile de incidentele de joi" chiar ea le-a invitat la şedinţe, însă fie nu au venit, fie au avut un comportament nepotrivit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.