Marian, Ionuţ şi Paul. Sunt tineri cu nume fictive. Marian are 30 de ani, Ionuţ 19 şi Paul 34. I-am găsit în Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor Sfântul Stelian din Capitală, una dintre puţinele astfel de unităţi sanitare din întreaga ţară şi singura din Capitală, unde în alte spitale există numai secţii special destinate acestui tip de îngriijire. Cei trei pacienţi au popvestit pentru News.ro cum au început să consume droguri, ce anume i-a determinat să facă asta şi ce mesaj au pentru copiii sau tinerii tentaţi să încerce să consume. Toţi trei primesc îngrijiri de specialitate în spitalul Sfântul Stelian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Părintele Tudor Gheorghe de la Spitalul Sf. Stelian, despre lupta cu dependenţa: Vârsta de consum a ajuns 10, 12 ani. Drogul înseamnă moarte, viaţa în drog e surogat / Am spovedit mii de tineri / Mărturii ale unor consumatori

Marian spune că a început să consume droguri încă de când avea 15 ani, din cauza anturajului în care era. Drumul de la ketamină la heroină nu a fost unul lung. Timp de 11 ani a consumat heroină. Acum Marian vine zilnic la Spitalul Sfântul Stelian din Capitală, unde primeşte tratament cu metadonă.

„Am început când eram copil, de la vârstă fragedă, de la 15 ani. Anturajul, din cauza anturajului m-am apucat de droguri. În Bucureşti am cunoscut drogurile. În grupul nostru de prieteni s-a găsit şi am încercat şi eu. Era ketamină. Prima dată când am încercat a fost o senzaţie plăcută, vă daţi seama, dar cu timpul dintr-o senzaţie plăcută a devenit o dependenţă, de la o substanţă uşoară cum era ketamina am căutat ceva mai puternic, am ajuns la heroină şi de atunci 11 ani, zi de zi, am tras numai heroină, din ce în ce mai mult”, a spus acesta.

Cum procura heroina? Marian spune că în cercul pe care îl frecventa erau traficanţi. Cu timpul a ajuns să fure lucruri din casă pentru a face rost de bani pentru droguri

„Erau traficanţi dar vă daţi seama, fel şi fel de metode, diferite metode. Ne vorbeam dinainte unde ne întâlneam, făceam fel şi fel de chestii. Prima dată făceam rost de bani de la familie dar am ajuns să fur, să vând lucruri din casă. Nu m-aş mai apuca de droguri dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş lua-o pe calea cea dreaptă, m-aş duce la şcoală, aş lua bac-ul, m-aş fi dus undeva la o facultate, să muncesc, să am grijă de familia mea. N-am terminat liceul”, a relatat el.

Mesajul lui Marian pentru tineri

„Mesajul meu pentru tineri ar fi să nu se apuce de droguri, dacă au o familie să stea cu familia lor şi să privească partea frumoasă a vieţii, pentru că viaţa este foarte frumoasă, să evite anturajul, să evite drogurile, să se ducă la şcoală dacă au posibilitatea, să facă o şcoală, să-şi facă un viitor, pentru că drogurile te duc la ruină, la închisoare”.

Ionuţ are 19 ani. A început să consume droguri încă de când avea 14 ani. La petreceri a încercat prima dată marijuana. De doi ani consumă zilnic etnobotanice. Acum este internat la Spitalul Sfântul Stelian din Capitală, unde primeşte tratament. Cel mai mult regretă că şi-a agresat mama, atât verbal, cât şi fizic.

„Prima dată am început să consum marijuana la vârsta de 14 ani, după care am dat de pastile de MDMA şi am început să frecventez foarte mult petrecerile, până la vârsta de 17 ani când degenerase un pic situaţia, aveam probleme cu legea, furturi, trafic de substanţe şi diferite probleme din cauza consumului. Pentru că încercam şi totodată mă forţa să fac rost de bani din ce în ce mai mult pentru consum propriu. Am aproape 19 ani, îi împlinesc luna viitoare şi am aproape 2 ani de zile de când consum psihoactive, mai exact legale, zilnic. La fel ca la 17 ani a degenerat un pic situaţia. Acasă am avut probleme, începusem să devin puţin agresiv cu mama, şi verbal, şi fizic, bani de la ea nu mai primeam, nu mă mai lăsa la un moment dat să ies din casă, şi îmi era foarte greu să mai ies din consum, să fac măcar o zi pauză. Faptul că am dat în mama este lucrul pe care îl regret cel mai mult din toţi anii ăştia. Pentru că a tras cu mine să fie bine, să mă vadă bine şi...sunt singurul copil din familie şi vă daţi seama, e greu pentru o mamă să-şi vadă copilul jos”, a povestit Ionuţ.

Studiile şi pasiunea pentru sport, o parte a lucrurilor pierdute odată cu consumul de droguri. Ionuţ le transmite copiilor şi tinerilor să nu experimenteze, sub nicio formă. Când intervine rutina, spune el, totul devine extrem de greu de controlat. Acum Ionuţ primeşte tratament în Spitalul Sfântul Stelian. Când va ieşi, va rămâne într-un centru specializat pentru cei care au probleme cu drogurile, timp de mai bine de 11 luni. Centrul este unul privat

„Tot din cauza consumului am întrerupt studiile în clasa a noua, m-am lăsat şi de sport, am făcut sport, mi-e dor să fac iar. Am făcut fotbal, am încercat şi kick box, am făcut o perioadă. Atunci când consumi nu-ţi dai seama şi, cum să spun, îţi ia tot ce ai mai drag pe lume. Mie mi-a luat şi sportul şi tot.

Să nu experimenteze indiferent de cât de dragă e plăcerea şi..prima oară la mine a fost un lucru pe care l-am experimentat şi mi-a plăcut, după o perioadă foarte scurtă devenise distracţie de fapt doar că la un moment dat devine rutină şi atunci când devine rutină este foarte grav, nu poţi să mai controlezi. M-am gândit că se poate muri şi din aşa ceva foarte repede.

Este o şansă, nu este nimic imposibil să se reabiliteze un copil sau un adolescent care consumă, doar că singur nu se poate. Eu am încercat pe pielea mea şi, dacă nu eşti un pic ajutat sau împins de la spate, este foarte greu să ieşi din problema aceasta. Imediat cum ies de aici voi merge într-un centru unde întâlnesc alt persoane care vor să mă ajute, foşti dependenţi, acum sunt bine, cu familii, cu copii, care întreţin un centru pentru noi, dependenţii de astăzi. Voi sta acolo 11 luni şi 2 săptămâni”, a explicat tânărul pentru News.ro.

Paul are 34 de ani. A început să consume droguri în 2009. După ani întregi în care s-a drogat, a decis să ceară ajutor. L-a determinat char moartea fratelui său, în 2020, tot din cauza drogurilor. Fratele său a făcut septicemie în urma injectării

„Prima oară am început cu marijuana, după aceea cu ketamină, frecventam cluburile, cu extasy, şi la trei ani de zile am început să fumez heroină. După un an nu mai simţeam cum trebuia să simt şi am început la seringă. Şi de atunci până în anul 2020 tot mă drogam la seringă. Din 2020 nu mă mai droghez cu nimic, sunt doar la metadonă, muncesc, sunt bucătar,îmi refac viaţa, vreau să am şi eu un copil, nu am vrut, nu eram pregătit, nu am vrut să fac un copil în timp ce mă drogam. Acum sper să-mi găsesc şi eu o fată să mă însor.

Cel mai greu mi-a fost când a murit fratele meu în 2020, tot de la droguri. El s-a apucat la jumătate de an după ce m-am apucat eu, atunci mi-a fost cel mai greu şi am zis...a dat în septicemie, se injecta şi cum se spune...s-a dat pe lângă şi s-a infectat şi a făcut septicemie. Atunci m-am hotărât să mă las. Aici la spital am ajuns printr-o cunoştinţă, un prieten de-al meu mi-a spus ”Ajunge cât de droghezi, hai că pot să vorbesc la spital să te internezi şi să iei metadonă!”. Prima dată am refuzat, a mai trecut o lună de zile apoi am zis ”Hai să vorbeşti cu doamna doctor să ma internez!”A vorbit, m-am internat şi de atunci mi-e mai bine, mult mai bine”, a spus acesta.

Problemele din familie, motivul care l-a determinat pe Paul să încerce să consume droguri. Dacă s-ar putea întoarce în timp, nu ar mai consuma niciodată heroină. Paul descrie stările de calvar pe care le-a trăit când era în sevraj

“Am încercat din cauza problemelor de familie. Tatăl meu era alcoolic, şi ajungeam tot timpul acasă..certuri, cu mama şi cu tata şi mă săturasem şi vroiam să nu mai văd lucrurile astea aşa, şi am zis - am o cunoştinţă la mine în cartier care făcea treburile astea - şi am zis hai că vreau să încerc şi eu. Tot timpul am avut bani, de la 13 ani am munci,  şi el a zis bine mersi că îi cumpăram cum ar veni. Erau foarte mulţi traficanţi în cercurile noastre, eu stau în Titan şi acolo erau foarte mulţi şi am încercat o dată, după aceea la vreo săptămână am mai încercat din nou, după aceea am început să consum zi de zi.

Aş schimba...prima oară când am încercat heroină, ziua aceea aş schimba-o. La început nu realizezi, îţi dă o stare de euforie, de bine, eşti fericit tot timpul, dar după aceea e un calvar: dureri de oase, stări de nervozitate, nervi tot timpul, e un calvar când eşti în sevraj. După aceea am zis de n ori că mă las, gata, stau în casă o săptămână, am încercat, am făcut pauze din astea de o săptămână şi nu am putut, până nu am ajuns la spital aici nu am putut să mă las”, a declarat bărbatul pentru News.ro.  

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.