Parlamentarii USR Radu Mihail, Iulian Lorincz şi Oana Ţoiu au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul victimelor violenţei domestice care deţin un ordin de protecţie împotriva partenerilor agresori.
Deputata USR Oana Ţoiu atrage atenţia că o treime din ordinele de protecţie sunt încălcate de agresori astfel că victima şi copilul aleg refugiul la soră, frate, mamă, prieteni ceea ce pentru milioane de familii de români înseamnă şi rude sau prieteni în afara graniţelor ţării.
„În plus copii adolescenţi efectuează vizite de studiu, participă la competiţii sportive sau concursuri educaţionale unde excelează, dar au nevoie fix de semnătura părintelui agresor să poată părăsi ţara, şi refuzul devine motiv de şantaj sau răzbunare. Schimbăm asta dând mai multă libertate de deplasare exceptând de la cerinţe semnătura ambilor părinţi dacă există un ordin de protecţie emis de instanţă”, a explicat Oana Ţoiu, potrivit sursei citate.
Deşi Legea pentru combaterea violenţei domestice interzice orice fel de contact între persoana agresată şi agresor, Legea referitoare la documentele de călătorie nu a luat în calcul acest aspect. Aşa se face că victimele sunt nevoite să obţină procură de la partenerul agresor dacă doresc să călătorească în străinătate cu copilul minor. Agresorii pot refuza acordarea acestei procuri, chiar dacă legea le interzice să ia orice decizie de autoritate părintească pe perioada ordinului de protecţie.
„Cazurile pentru care se solicită ordin de protecţie în instanţă sunt preponderent cazuri de violenţă a bărbaţilor asupra femeilor. Anual, avem în România zeci de mii de femei victime ale violenţei domestice. În acest context, mamele au nevoie de o legislaţie care să le protejeze. Dreptul la siguranţă este esenţial. Iar siguranţa înseamnă şi să se distanţeze de partenerii agresori” susţine şi Radu Mihail.De asemenea, deputatul USR de Diaspora, Iulian Lorincz atrage atenţi că iniţiativa USR este gândită pentru a veni în ajutorul mamelor care au ieşit din situaţii de violenţă domestică.
„Femeile nu trebuie să mai fie în situaţia de a depinde de agresorii lor, chiar şi sub forma unui accept de semnare a declaraţiei notariale pentru călătoria cu minorul în străinătate. Totodată, prevenim şi situaţia în care părintele agresor refuză să îi acorde declaraţia notarială părintelui în grija căruia se află minorul”, a afirmat Iulian Lorincz, potrivit surse menţionate.Începând cu anul 1991, a fost lansată campania internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, care marchează seria celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor şi care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internaţională a Drepturilor Omului - adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.