La trei licee din judeţul Iaşi, ultima medie de admitere se situează sub 3.00, în timp ce la unităţile de elită s-a intrat cu medii de peste 9.50. Cea mai mare medie de admitere se înregistrează la Colegiul Naţional din municipiul Iaşi, ultima medie de intrare fiind 9.69.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit rezultatelor repartizării computerizate publicate, luni, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, cea mai mică medie de admitere la liceu în judeţul Iaşi este 2,23, candidatul care a obţinut-o fiind repartizat la profilul Mecanică, la Liceul Tehnologic Târgu Frumos.

La alte două licee din judeţ, ultima medie de intrare a fost mai mică de 3.00. Este vorba de Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” şi Colegiul Tehnic ”Ioan Holban”, ambele din municipiul Iaşi, ultima medie de admitere fiind 2.67, respectiv 2.90.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Mediile de intrare cele mai ridicate se înregistrează la liceele de elită din municipiul Iaşi.

Astfel, la Colegiul Naţional, ultima medie de intrare este 9.69 la profilul Matematică-Fizică şi 9,56 la profilul Ştiinţe ale Naturii.

La Colegiul Emil Racoviţă, ultima medie la Matematică-Informatică este 9,55, în timp ce la Colegiul Costache Negruzzi, tot la Matematică-Informatică, ultima medie cu care s-a intrat este 9,50.

La zece specializări, de la licee diferite din municipiul Iaşi, ultima medie de intrare este mai mare de 9.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.