Kaufland anunţă sâmbătă retragerea din comercializare a unui sortiment de fistic, la care s-a identificat un conţinut ridicat de Ocratoxina A
Potrivit unui comunicat al companiei, producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, următorul produs: K-Classic Fistic prǎjit fǎrǎ sare 100 g GTIN 4063367131189 Data de valabilitate: 22.04.2023 Nr. lot: 21029/220726001 Carl Wilhelm Clasen GmbH Hans-Koch-Ring 12 21493 Schwarzenbek. Produsul a fost comercializat în magazinele Kaufland.
În cadrul controalelor de rutină s-a identificat un conţinut ridicat de Ocratoxina A. Deoarece în cazul consumului pe termen lung al produsului nu poate fi exclus un risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi să acorde atenţie acestei informări şi să nu consume articolul cu datele de identificare menţionate mai sus, precizează compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Kaufland a reacţionat imediat şi a retras produsul de la vânzare.
Clienţii se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a returna acest produs şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH îşi cere scuze pentru această situaţie. Pentru informaţii, clienţii au la dispoziţie numărul de telefon al Centrului Relaţii Clienţi, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din reţelele Vodafone, Orange, Telekom şi Digi-RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 - 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.