Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 1.000.000. lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat două containere încărcate cu bunuri, sosite din China, având ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.
“În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul acestora se aflau aproximativ 4.160 roboţi de jucărie, 1656 maşinuţe, 1696 păpuşi şi 1944 seturi de jucării, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.