Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au intervenit la 2.056 de evenimente pe litoral, în timpul sezonului estival, faţă de aproape 2.500 de intervenţii care au avut loc în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, 18 persoane s-au înecat, iar 43 au fost salvate din apă de forţele de intervenţie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica, a declarat, miercuri, că 250 de pompieri au fost la datorie zilnic, în timpul sezonului estival.
“Astfel, începând cu data de 30 iunie şi până pe 4 septembrie anul curent, peste 250 de pompieri au fost la datorie zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca cei care au ales să-şi petreacă timpul liber aici să aibă o vacanţă fără evenimente care să le pună viaţa în pericol. Tehnica specifică de intervenţie a susţinut misiunile orientate spre siguranţa cetăţenilor. Astfel, în cele două luni de la operaţionalizare, forţele şi mijloacele de intervenţie care au deservit punctele de prim ajutor au intervenit la 2.056 de evenimente, comparativ cu 2.492 în anul 2022”, a precizat Ana-Maria Stoica.
De asemenea, în punctele de prim ajutor au fost asistate aproape 600 de persoane.
“În punctele de prim ajutor au fost asistate 587 de persoane, din care 497 adulţi şi 90 copii, comparativ cu anul 2022, când au fost asistate 745 de persoane, din care 580 adulţi şi 165 de copii. Ambulanţele SMURD sosite în sprijin au participat la un număr de 1.469 de intervenţii, 94 de cazuri fiind preluate din punctele de prim ajutor şi 1.375 din raionul atribuit, comparativ cu anul 2022, când au fost înregistrate 1.794 de intervenţii”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Ana-Maria Stoica a adăugat că acele cinci ambulanţe care au deservit punctele de prim ajutor au asistat 1.445 de persoane, dintre care 1.157 de adulţi şi 288 de copii, comparativ cu anul 2022, când au fost asistate 1.829 persoane, dintre care 1.393 de adulţi şi 436 de copii. Totodată, din totalul persoanelor asistate, un număr de 937 de persoane au fost transportate la spital, iar 508 nu au necesitat transport.
Sursa citată a menţionat că 43 de persoane au fost salvate de la înec, iar 18 şi-au pierdut viaţa.
“Echipajele care au deservit punctele temporare de stingere au fost solicitate în această perioadă să intervină la 431 situaţii de urgenţă, comparativ cu anul 2022, când au intervenit la 360 situaţii de urgenţă. Situaţiile pentru care au fost solicitate echipajele din cadrul inspectoratului au fost, după tipul de risc manifestat, astfel: cinci pentru prim ajutor calificat, 247 pentru stingerea incendiilor, 13 pentru descarcerare, unul pentru evenimente hidro meteo periculoase, 17 pentru căutare, deblocare persoane, animale din medii ostile vieţii şi 148 pentru alte situaţii. În perioada de referinţă, colegii noştri au salvat din mediul acvatic 43 de persoane, din păcate, 18 persoane, toate adulte, şi-au pierdut viaţa”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
De la începutul anului şi până în prezent, 24 de persoane s-au înecat şi alte 48 au fost salvate din apă, între care nouă copii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.