Istoria recentă a României este noua disciplină opţională pentru clasele a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2016-2017. Noua disciplină va prezenta o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI, anunţă Ministerul Educaţiei.
Programa cursului face parte din oferta de cursuri opţionale propusă elevilor şi profesorilor de istorie de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în cadrul Curriculum-ului la decizia şcolii (CDS).
“Disciplina prezintă o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI. Noul curriculum susţine o abordare flexibilă prin ponderarea studierii evenimentelor în favoarea ansamblului şi a perspectivei asupra trecutului, respectiv prin aprofundarea şi interpretarea trecutului în locul memorării unor serii cronologice şi al istoriei de tip narativ şi enciclopedic", a precizat MENCS.
Conţinuturile programei sunt grupate în patru capitol, fiecare corespunzând etapelor, general acceptate, în care a evoluat România de la 23 august 1944 până în 1989.
Ultimul capitol este perioada parcursă din 1990 până în 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană, an considerat un reper important al evoluţiei istoriei contemporane.
"Criteriul de referinţă în fixarea acestor perioade cronologice îl reprezintă proiectele de ţară disputate şi asumate de către actorii politici şi ai societăţii civile în fiecare dintre aceste perioade. Programa disciplinei Istoria recentă a României susţine finalităţile cursului general de istorie prin setul asumat de valori şi atitudini şi prin competenţele generale şi specifice pe care le promovează. Ea propune un demers didactic realizat din perspectivele educaţiei pentru drepturile omului, educaţiei pentru diversitate, educaţiei pentru dimensiunea de gen, a perspectivelor multiple asupra istoriei, a problemelor sensibile şi controversate, a strategiilor de argumentare, negociere şi cooperare, dar şi a utilizării surselor multiple de informare şi documentare”, se mai arată în comunicatul citat.
Programa cursului opţional Istoria recentă a României face parte dintr-un pachet educaţional care va cuprinde manualul pentru Istoria Recentă a României, ghidul profesorului şi un ghid multimedia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.