Preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit, sâmbătă, saşilor transilvăneni reuniţi la Sibiu, despre valorile şi tradiţiilor lor, spunând că ele îi vor ajuta să-şi găsească locul în societate, şi cerând ca ele să fie păstrate, indiferent în ce parte a lumii locuiesc acum.
Preşedintele şi-a susţinut discursul în limba germană şi în limba română, participanţii aplaudând de fiecare dată când şeful statului schimba limba în care vorbea.
"Sunt impresionat de faptul că Piaţa Mare din Sibiu este neîncăpătoare: este cel mai bun semn că organizatorii şi-au făcut bine treaba şi ţin să-i felicit! Dar, mai ales, sunt bucuros să văd alături de seniori mulţi copii şi tineri. Prezenţa lor este dovada că noile generaţii văd în Transilvania nu doar regiunea de unde provin părinţii lor, dar şi un loc care îi interesează, pentru că de aici le vine identitatea", şi-a început Iohannis discursul, în Piaţa Mare din Sibiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El s-a adresat tinerilor, spunându-le că zilele pe care le vor petrece în Transilvania le va oferi amintiri frumoase şi "energii putenice", care îi vor ajuta să îşi dezvolte personalitatea şi să-şi găsească locul în societatea, prin cunoaşterea rădăcinilor lor.
"Pentru că veţi fi mai conştienţi de faptul că sunteţi rodul unei comunităţi care, timp de secole, a dat locului în care s-a stabilit – cât şi lumii întregi – multe exemple de viziune umanistă, de inventivitate şi de stăruinţă", le-a spus preşedintele.
Iohannis a spus că mesajul fundamental al istoriei saşilor transilvăneni este acela de "a-l căuta neobosit pe Dumnezeu" şi de "a nu renunţa niciodată la lupta pentru libertate". Să avem toată viaţa respect faţă de celălalt, să preţuim solidaritatea şi toleranţa.
"Oricât de departe de aceste locuri aţi trăi, acest de neînlocuit tezaur, care aparţine celui mai umil sat din Transilvania, dar deopotrivă României şi umanităţii în integralitatea ei, ne reapropie şi ne reuneşte. Din Sibiu, acum 10 ani una dintre cele mai iubite şi apreciate Capitale Culturale Europene, vă chem să povestiţi copiilor şi nepoţilor, în graiul vostru tradiţional, despre ţinutul celor şapte cetăţi. Îndemnaţi-i să cunoască, să cinstească şi să-şi însuşească valorile care ne-au făcut cunoscuţi, iubiţi şi respectaţi", le-a mai spus Iohannis participanţilor.
Preşedintele a menţionat şi perioada comunismului, care a pus sub semnul întrebării, "până la anulare", libertatea şi identitatea comunităţii săseşti din Transilvania, ca de altfel şi a celorlalte minorităţi şi a majorităţii româneşti. "Ultimii 50 de ani ai secolului XX au sărăcit România de bogăţiile şi elitele sale, au secătuit-o de aspiraţiile care se sprijineau pe valorile democraţiei europene. Pentru saşii din Transilvania s-au adăugat deportarea şi marginalizarea de după al Doilea Război Mondial, ca şi confiscarea pământului pe care l-au lucrat şi apărat timp de secole. Consecinţa acestui proces, de care se face responsabil regimul comunist, este fracturarea comunităţii noastre, dramatic resimţită atât de cei plecaţi, cât şi de cei rămăşi în România", a spus el.
"Avem şansa să oferim noilor generaţii argumente şi fapte pentru ca România Centenarului să fie redescoperită drept loc al oportunităţii şi prosperităţii. Vă invit să vă alăturaţi acestui proiect al libertăţii şi toleranţei, unde dumneavoastră, saşii din Transilvania, indiferent de unde aţi venit astăzi la Sibiu, sunteţi acasă!", a conchis preşedintele.
Mii de persoane din România, dar şi din Austria, Germania şi SUA sunt aşteptate, în acest sfârşit de săptămână, la Sibiu, la cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni, care se desfăşoară sub deviza "În lume acasă, cu inima în Transilvania". La evenimentul organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania şi de Asociaţia Comunităţilor Săseşti din Germania a confirmat participarea, pentru sâmbătă, şi preşedintele Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.
Expoziţii, concerte, prezentarea unor tradiţii, evenimente folclorice, parada portului popular, dar şi evenimente speciale dedicate tinerilor fac parte din programul acestei întâlniri a saşilor transilvăneni.
Acţiunea are loc din iniţiativa Asociaţiei comunităţilor săseşti din Germania, fiind organizată de Forumul Democrat al Germanilor din România, în colaborare cu mai multe asociaţii şi instituţii săseşti transilvănene, iar scopul acesteia este de a-i aduce cât mai aproape de Transilvania pe tinerii care trăiesc în Germania.
Cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni are loc sub deviza "În lume acasă, cu inima în Transilvania" şi a început vineri, în Piaţa Mare, din Sibiu, cu un festival de dans popular săsesc susţinut de grupuri de dansatori din Transilvania, Austria şi Germania. Vineri seară, în Piaţa Huet s-au desfăşurat un concert de cântece vechi din tinereţe şi un concert de orgă, dar şi un film documentar. Seara de vineri s-a încheiat cu un Dance Party.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.