Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a afirmat, marţi, că, în timpul mandatului său, de câte ori s-au aprobat noi comenzi de vaccinuri anti-COVID, a decis să se comande numărul minim pe care acordurile îl permiteau. "În mandatul meu, surplusul de Pfizer şi Moderna a fost vândut la timp (...) iar banii au intrat în bugetul statului. E adevărat, e foarte multă muncă. Şi ştim cu toţii că domnul ministru se simte mult mai confortabil prin fotoliile televiziunilor, în faţa camerelor, decât la biroul din minister", a susţinut Mihăilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"PSD, unul dintre groparii campaniei de vaccinare, începe din nou să facă vâlvă încercând să acopere furtuna de incompetenţă şi lene care se aude de la multe străzi distanţă dinspre sediile ministerelor", a afirmat, marţi, într-o postare pe Facebook, Ioana Mihăilă.

Ea a susţinut că actualul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, "cu securea celor peste 1 milion de vaccinuri expirate pe care le putea vinde sau dona deasupra capului, se străduieşte să arunce vina în altă parte".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Vaccinurile care au expirat au fost comandate înainte ca vreun ministru USR să se afle la guvernare. Şi că prin acordul dintre Comisia Europeană, statele membre şi producătorii de vaccinuri, ţările Uniunii Europene s-au obligat să comande în avans vaccinuri de la mai mulţi producători, pentru ca aceştia să poată să finalizeze într-un timp record dezvoltarea şi producţia de vaccinuri împotriva COVID-19. Aceste comenzi au fost plasate la finalul anului 2020, iar în timpul mandatului meu, de câte ori s-au aprobat noi vaccinuri am decis să comandăm numărul minim pe care acordurile îl permiteau", a amintit Mihăilă.

Fostul ministru a adăugat că vaccinurile puteau fi vândute şi donate.

"Domnul ministru, beneficiind şi de prelungirile repetate ale termenelor de valabilitate, putea foarte bine să contacteze celelalte ţări care solicitau vaccinuri şi să le vândă la preţul de achiziţie. În mandatul meu, surplusul de Pfizer şi Moderna a fost vândut la timp către ţări precum Danemarca, Irlanda, iar banii au intrat în bugetul statului. E adevărat, e foarte multă muncă. Şi ştim cu toţii că domnul ministru se simte mult mai confortabil prin fotoliile televiziunilor, în faţa camerelor, decât la biroul din minister", a arătat Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, acordul pentru vaccinurile din 2022-2023 s-a făcut după informarea printr-un memorandum a întregului Guvern.

"Dacă trâmbiţaşii PSD ar fi citit puţin, ar fi aflat că s-a semnat acord pentru un singur tip de vaccin, care înregistra cea mai mare cerere la momentul respectiv (când erau 100.000 de vaccinări/zi în România, în plină pandemie), iar pentru alte tipuri fie a fost refuzată continuarea contractelor (unde era posibil), fie s-a comandat doza minimă. De asemenea, dacă ar fi avut minima aplecare spre lectură, ar fi văzut că prin acord, compania se obligă să furnizeze vaccinuri adaptate noilor tulpini şi că nu exista posibilitatea de a comanda mai puţine. Sistemul opt in sau opt out. Sau, dacă doreşte, poate să ia exemplul altor miniştri ai Sănătăţii din UE, care pun acum problema pe masă pentru vaccinurile pentru 2022-2023, nu aşteaptă să le pice din cer soluţiile sau se plâng peste tot. Dar, stai! Şi aici e de muncă", a adăugat fostul ministru.

Mihăilă i-a amintit lui Rafila că de cinci luni conduce ministerul Sănătăţii, iar "dacă vrea să-şi acopere incompetenţa să o facă în alt mod".

"De exemplu, în ultimele zile aţi mai auzit ceva despre incapacitatea dânsului de a împărţi zecile milioane de pastile cu iod (că tot e proiectul fanion al dânsului)? Nici măcar o simplă operaţiune nu a fost în stare să facă. Sau despre cum se pierd fonduri europene din PNRR sau Programul Operaţional Sănătate? Sau cum va trebui să renunţe la o parte din finanţarea spitalelor regionale din Programul Operaţional Regional pentru că încă se înregistrează întârzieri în cheltuirea banilor? Sau vrea domnul ministru să acopere aşa legea colegilor lui de dat liber la furat cu achiziţii publice de lucrări fără licitaţie până la 5 milioane de lei? Pare că ministrul Sănătăţii Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a uitat că grija faţă de oameni este mai presus decât populismul de partid", a conchis Mihăilă.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, marţi, despre acuzaţiile aduse de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind achiziţia de vaccinuri, în perioada în care a fost premier, că ”putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană”. ”Putem să băgăm şi iertarea de datorii pe care o facem către sectorul Apărare, de ce dăm bani unei bănci precum CEC”, a mai spus Cîţu.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi, că Ministerul Sănătăţii a avut posibilitatea anul trecut să refuze achiziţia de noi doze de vaccin, însă, în mai 2021, a acceptat doze suplimentare pentru anii 2022 şi 2023. În cei doi ani sunt aşteptate în România aproape 40 de milioane de noi doze de vaccin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...