Elon Musk acuzat că a făcut un salut nazist, Zelenski umilit la Casa Albă, străinii stigmatizaţi, concedieri brutale, ambiţii teritoriale - de la revenirea lui Donald Trump, administraţia americană îşi multiplică acţiunile şi declaraţiile şocante. Unii observatori nu mai ezită să facă comparaţii cu regimul lui Hitler. La 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai este relevant să facem astfel de analogii? se întreabă France 24 într-o analiză pentru care a stat de vorbă cu mai mulţi istorici.
În octombrie anul trecut, în ultima parte a campaniei prezidenţiale din SUA, Donald Trump le-a spus susţinătorilor săi, la un miting în Atlanta, că „nu este nazist”. Aceste comentarii au venit ca urmare a unor declaraţii pe care le făcuse John Kelly, fostul său şef de cabinet de la Casa Albă, care afirmase că republicanul corespunde definiţiei unui fascist, acuzaţie reluată apoi de rivala sa democrată Kamala Harris. Potrivit lui John Kelly, Donald Trump ar fi spus în primul său mandat la Casa Albă că Adolf Hitler „a făcut unele lucruri bune”.
De la întoarcerea sa la Washington, comparaţiile între Donald Trump şi regimul nazist au reizbucnit. Această analogie a fost reaprinsă în special de salutul polemic al consilierului său Elon Musk la parada inaugurală a lui Donald Trump, care a fost interpretat de mulţi specialişti în cel de-al Doilea Război Mondial drept un salut nazist.
„Cum să nu îl vezi astfel?” se întreabă istoricul Peter Hayes, profesor emerit la Universitatea Northwestern din Illinois şi autor a numeroase studii despre partidul nazist. „Dar acest gest nu a fost la fel de flagrant ca cel al lui Steve Bannon la Convenţia conservatoare”, adaugă el, referindu-se la fostul consilier al lui Donald Trump, care a făcut de asemenea un gest nazist la Convenţia conservatoare.
COMPARAŢII „DIN CE ÎN CE MAI RELEVANTE”
Într-o perioadă în care societăţile occidentale se confruntă cu o creştere a naţionalismului, cu o retorică de extremă dreaptă şi cu o atitudine de închidere în sine, unii oameni fac tot mai multe paralele cu contextul care a precedat cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru istorici, este întotdeauna riscant să facă legături între trecut şi prezent.
Potrivit lui Peter Hayes, unele comparaţii sunt „exagerate”, dar şi „din ce în ce mai relevante”.
„Exagerate, pentru că Trump nu a vizat un anumit grup ca fiind rădăcina tuturor relelor din lume şi care trebuie asasinat”, subliniază istoricul, într-o aluzie la exterminarea evreilor de către cel de-al Treilea Reich. „Dar el şi-a multiplicat declaraţiile împotriva „duşmanilor din interior” care trebuie eliminaţi din corpul politic şi demonstrează, la fel ca Hitler, o certitudine absolută cu privire la propriul său geniu, combinată cu o determinare nemiloasă de a elimina orice obstacol în calea realizării obiectivelor sale. Şi, în ultimul timp, el a combinat naţionalismul extrem cu un apetit pentru expansiune pe care nu l-a mai arătat până acum”, arată istoricul specializat în industria sub Germania nazistă.
În timpul discursului său de marţi din faţa Congresului, Donald Trump şi-a reafirmat ambiţiile expansioniste în ceea ce priveşte Groenlanda. Preşedintele american a declarat „incredibilului popor din Groenlanda”: „Vă susţinem cu tărie dreptul de a vă determina propriul viitor şi, dacă doriţi, vă urăm bun venit în Statele Unite ale Americii. Chiar avem nevoie de acest lucru pentru securitatea internaţională şi cred că îl vom obţine. Într-un fel sau altul, îl vom obţine”, a spus el în primul său discurs politic de la revenirea în funcţie, la 20 ianuarie.
Pentru Peter Hayes, este posibil să se facă o paralelă între această dorinţă de a pune mâna pe teritoriul autonom danez şi Lebensraum, spaţiul vital, unul dintre conceptele fondatoare ale ideologiei naziste. „Motivaţia din spatele însuşirii Groenlandei şi Ucrainei şi a Caucazului, în cazul lui Hitler, este aceeaşi: obţinerea de resurse esenţiale. Pentru Trump, este vorba de minerale; pentru Hitler, era vorba de cereale şi petrol. Controlul acestor resurse este văzut de ambii bărbaţi ca fiind vital pentru victoria în războiul de tracţiune al politicii mondiale”, explică Hayes.
UN SENTIMENT DE PUTERE NEÎNGRĂDITĂ
Colegul său Christopher Browning, un expert recunoscut al Holocaustului, este însă mai nuanţat.
„În măsura în care Trump are o imagine a măreţiei Americii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu magnaţi de afaceri extrem de bogaţi care exercitau o putere oligarhică şi cu mari puteri care îşi delimitau şi dominau sferele de influenţă respective, acapararea Groenlandei şi a Panama şi subjugarea impudentei Canada este mult mai în acord cu mentalitatea imperială de la sfârşitul secolului al XIX-lea decât cu ceva asemănător Lebensraum-ului lui Hitler”, spune Browning.
Pe de altă parte, profesorul emerit de la Universitatea din Carolina de Nord împărtăşeşte analiza lui Peter Hayes privind diferenţele fundamentale dintre preşedintele american şi Führer. „Hitler era un ideolog care avea o idee fixă despre istorie ca luptă rasială, o premisă falsă, din care a tras multe concluzii aparent logice”, explică Christopher Browning. „Domnia lui Trump este mult mai personalizată, bazată mai ales pe satisfacerea nevoii sale insaţiabile de laudă, pe sentimentul de putere nelimitată şi pe faptul că toţi susţinătorii săi loiali se supun litaniei sale nesfârşite de minciuni care substituie realitatea cu „adevărul Trump””, explică Christopher Browning.
Autorul lucrării de referinţă „Ordinary Men: The 101st Reserve Battalion of the German Police and the Final Solution in Poland” (Oameni obişnuiţi: Batalionul 101 de rezervă al poliţiei germane şi soluţia finală în Polonia - n.r.) remarcă, totuşi, unele „asemănări ciudate” între cei doi oameni, în special în ceea ce priveşte lovitura de stat eşuată a lui Donald Trump din ianuarie 2020 şi puciul de la Munchen al liderului nazist din noiembrie 1923:
„Hitler a lansat o lovitură de stat eşuată, s-a confruntat cu un sistem judiciar care nu a vrut/nu a putut să îl tragă la răspundere, nu a fost deportat în Austria ca un criminal indezirabil, punând astfel capăt carierei sale politice germane, şi-a relansat cariera politică cu sprijinul conservatorilor tradiţionali de dreapta şi a obţinut puterea în mod legal, gata apoi să conducă o „revoluţie legală” din interior”, rezumă el.
„Şi Trump a lansat o lovitură de stat eşuată, nu a fost pus sub acuzare, a supravieţuit unui sistem judiciar letargic incapabil să îl tragă la răspundere pentru crimele sale, şi-a relansat cariera politică cu sprijinul Partidului Republican, a obţinut preşedinţia în mod legal şi este acum angajat într-o „revoluţie juridică” pentru a demonta şi remodela guvernul SUA”, arată profesorul.
Unii observatori subliniază, de asemenea, supunerea unei mari părţi a liderilor de afaceri americani faţă de Donald Trump, în acelaşi mod în care companii germane precum Krupp şi Thyssen erau supuse celui de-al Treilea Reich. Pentru Christopher Browning, această analogie este potrivită: „Mediul de afaceri este obsedat de ideea de taxe mai mici şi de o dereglementare mai mare. Nimic altceva nu pare să conteze atât timp cât obţin aceste două lucruri, indiferent de costul final pentru societate şi ţară. În acest sens, ei sunt la fel de orbi şi cu mintea îngustă în ceea ce priveşte consecinţele finale ale preşedinţiei Trump cum erau oamenii de afaceri germani în ceea ce îl priveşte pe Hitler”, punctează profesorul.
O PROCEDURĂ PERFECT NORMALĂ PENTRU DICTATORI
Paul Lerner, profesor asociat de istorie la University of Southern California, observă, de asemenea, o serie de paralele între trumpism şi liderii autoritari din anii 1930 şi 1940. Una dintre acestea este tipul de limbaj folosit de preşedintele american. „Mai ales în modul în care Trump foloseşte insinuări. Modul în care încurajează violenţa şi atitudinea sa evazivă îmi amintesc de Mussolini. De asemenea, limbajul său se face ecoul anti-intelectualismului fascist, dispreţului pentru experţi şi nuanţe”, spune specialistul în fascism.
Paul Lerner a observat, de asemenea, că presa a fost pusă la respect de la revenirea la putere a lui Donald Trump. „Aceasta este o procedură perfect normală pentru dictatori. Trump are deja ministerul său al propagandei şi este în curs de eliminare a presei mainstream, care nu a reuşit să îl tragă la răspundere timp de zece ani. Jurnaliştii obţin informaţii păstrându-şi accesul la Casa Albă şi dacă a scrie articole critice înseamnă să-ţi pierzi accesul, în cele din urmă doar presa care îi este simpatică va avea acces”, explică Paul Lerner.
Anne Berg, profesor de istorie la Universitatea din Pennsylvania, consideră că „aceste atacuri la adresa presei sunt îngrozitoare”, dar, în opinia sa, implicaţiile lor sunt mult mai mari astăzi decât erau în timpul Germaniei naziste. „La urma urmei, germanii puteau asculta radioul inamicului, chiar dacă acest lucru era interzis şi sever pedepsit în timpul războiului. Germania nazistă nu a schimbat natura informaţiei. Ceea ce se întâmplă astăzi este mult mai insidios şi mult mai semnificativ, la scară globală. Trăim într-un mediu post-adevăr, în care ecosistemele informaţionale online sunt transformate de conţinutul generat de inteligenţa artificială. Nu mai există un Feindsender (termenul german pentru transmiţătorul inamic folosit de propaganda nazistă, n.r.). Întreaga lume este pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter”, spune specialista în naţional-socialism.
„Atacul lui Trump asupra mass-media este de fapt un atac asupra adevărului, faptelor şi scopului în sine, exprimat cel mai puternic în atacurile sale concertate asupra învăţământului superior şi a universităţilor de elită, precum a mea. Şi în timp ce oamenii realizează cu siguranţă ce se întâmplă, pe telefoanele lor, ştirile, senzaţionalismul şi divertismentul sunt toate amestecate”, subliniază Anne Berg.
DEMOCRAŢIA ESTE GRAV AMENINŢATĂ
În faţa acestei situaţii, Anne Berg consideră că democraţia americană „este în pericol”.
„În prezent, nu mai trăim într-o societate democratică funcţională. Sistemul nu a fost complet transformat sau dezmembrat, ci asistăm literalmente la crearea unei dictaturi în timp real, chiar dacă contururile precise ale acestei dictaturi sunt încă slab definite. Întrebarea este: cât timp mai avem până când se va închide o fereastră eficientă de rezistenţă?” - punctează Berg.
Colegii săi istorici sunt la fel de pesimişti. „Este la putere de şase săptămâni, iar democraţia este serios ameninţată. Nu ştiu dacă va fi restaurată în timpul vieţii mele, ceea ce este foarte deprimant”, spune îngrijorat Paul Lerner
„Trump şi-a întărit controlul asupra puterilor poliţieneşti (FBI, Departamentul de Justiţie) şi asupra armatei. Trump este vanitos, solipsist (Cf. DEX, concepţie filozofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conştiinţa individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conştiinţă - n.r.) şi un tiran preocupat să îşi demonstreze puterea. Atunci când situaţia devine dificilă şi opoziţia devine zgomotoasă, el şi susţinătorii săi vor recurge instinctiv la violenţă”, prezice Peter Hayes.
În ceea ce-l priveşte, Christopher Browning nu se aşteaptă la crearea „unei dictaturi a unui partid unic şi a unui stat poliţienesc, aşa cum a făcut Hitler în cinci luni”. Deşi vede o „retragere democratică considerabilă spre o democraţie iliberală similară Ungariei lui Viktor Orban”, el subliniază că, totuşi, „Constituţia americană este foarte greu de schimbat” şi că „sistemul federal american, cu guverne puternice la nivelul statelor, nu poate fi răsturnat”.
„Pluralismul şi diversitatea societăţii americane şi acest sistem federal, combinate cu incompetenţa atâtor persoane numite de Trump, reprezintă cea mai bună speranţă de a încetini erodarea democraţiei”, speră istoricul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
