Aproape 2.800 de cazuri de gripă clinică şi 125 de cazuri de gripă confirmată de laborator au fost înregistrate, la nivel naţional, în săptămâna 19-25 februarie, arată specialiştii Institutului Naţional de Sănătăte Publică (INSP). De asemenea, au fost raportate patru decese. Incidenţa infecţiilor respiratorii a avut un trend descrescător faţă de săptămâna anterioară, arată specialiştii.
Potrivit raportului publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în săptămâna 19-25 februarie au fost raportate 95.217 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 2% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (93.350) şi cu 13,5% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (110.041). Variaţia în minus faţă de media calculată de 114.996 a cazurilor din ultimelor sezoane (2016-2023, fără sezoanele pandemice) a fost de 17,2%.
De asemenea, au fost raportate 2.781 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 2.853 de cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 4.436 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate la nivelul întregii ţări, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (464) şi în judeţele Cluj (261), Braşov (214), Prahova (185) şi Iaşi (163).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În plus, s-au înregistrat 28 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 19 mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 16 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, 125 de cazuri de gripă confirmată de laborator (7 cu virus gripal AH1, 8 cu virus gripal AH3, 97 cu virus A nesubtipat şi 13 cu virus B).
Au fost comunicate 4 decese noi confirmate cu virus gripal.
De la începutul sezonului au fost raportate 1.991 de cazuri de gripă confirmate de laborator, din care: 339 de cazuri cu virus gripal AH1, 301 cazuri cu virus gripal AH3, 37 de cazuri cu virus gripal B, 1.308 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 6 cazuri cu virus gripal AH1 şi AH3, 71 de co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 28 de co-infecţii de virus gripal cu VRS, 4 co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS.
Până în prezent, au fost comunicate 91 decese confirmate cu virus gripal: 44 tip A, subtip H1 (din care 3 co-infecţii cu SARS-CoV-2), 23 tip A, subtip H3 (din care 1 co-infecţie cu SARS-CoV-2), 1 co-infecţie de virus gripal tip A, subtip H1 şi subtip H3, 23 tip A, nesubtipat (din care 4 co-infecţii cu SARS-CoV-2).
Cele 91 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 4 la 0-4 ani, 6 la 15-49 de ani, 16 la 50-64 de ani, 65 la ≥65 de ani.
Potrivit sursei citate, în săptămâna 19-25 februarie, incidenţa infecţiilor respiratorii a avut un trend descrescător faţă de săptămâna anterioară şi s-a situat sub nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane. Activitatea gripală a avut o intensitate medie, răspândirea geografică a circulaţiei virusurilor gripale menţinându-se la nivelul întregii ţări.
Până la 25 februarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.075.320 persoane vaccinate antigripal, din care 1.050.458 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.