Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri la Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu, unde marţi noaptea a luat foc un transformator electric, că toţi copiii evacuaţi din spital sunt în stare bună, împreună cu părinţii lor şi aşteaptă să se mute cât mai repede, în măsura în care va fi racordată la energie locaţia respectivă, în totalitate. Ministrul a mai arătat că sunt pagube relativ mici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a declarat că nu poate da relaţii legate de penele de curent şi a precizat că spitalul are în acest moment curent de la generatorul propriu însă partea de Ambulatoriu nu are curent. Despre pagubele incendiului, Alexandru Rafila a spus că ”sunt pagube relativ mici la faţada clădirii” şi că nu este vorba de o sumă mare, dar important este să se reia activitatea cât mai repede.

Alexandru Rafila a precizat că toţi copiii evacuaţi din spital sunt în stare bună, împreună cu părinţii lor şi aşteaptă să se mute cât mai repede, în măsura în care va fi racordată la energie locaţia respectivă, în totalitate. ”Discutăm de copii cu dizabilităţi, care au nevoie de proceduri de recuperare, pentru ei fiecare zi este importantă”, a mai spus Rafila, el adăugând că centrul de recuperare este funcţional.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Sănătăţii a mai spus că a durat foarte puţin traversarea străzii, şa Spitalul Marie Curie, de ordinul minutelor şi maximum o oră a durat inclusiv repartizarea în saloane a pacienţilor, în urma incendiului, iar directorul spitalului a mobilizat personal suplimentar în zona Unităţii de Primiri-Urgenţe pentru ca această repartizare să se facă într-un timp cât mai scurt. Rafila a mai arătat că spitalul are un contract şi a primit aprobare de instalare a acestui transformator electric.

”El a fost achiziţionat şi instalat şi era în perioada de garanţie de către o firmă agreată de distribuitor”, a explicat ministrul, el precizând că orice astfel de echipament este administrat de o firmă care se ocupă cu acest lucru. ”Nu Ministerul Sănătăţii s-a ocupat de achiziţia acestui echipament”, a subliniat Rafila, el arătând că echipamentul care a luat foc a fost instalat în luna octombrie 2022 şi era în garanţia de un an de zile. Întrebat dacă vor face controale şi la alte spitale, ministrul a răspuns:

Fiecare spital trebuie, Ministerul Sănătăţii nu are echipe specializate care să verifice instalaţiile electrice. Noi putem să constatăm vechimea acestor instalaţii, avem o evaluare la nivel naţional, sunt multe situaţii în care instalaţiile sunt vechi. În general, în marile spitale care sunt mari consumatori există circuite separate pentru acei mari consumatori care pot să pună probleme, dar, aşa cum v-a spus şi domnul premier, lucrăm foarte mult la schimbarea modului în care România acordă asistenţă medicală spitalicească”. Rafila a arătat că sunt foarte multe investiţii în derulare şi crede că acesta este răspunsul raţional, să încerce să înlocuiască clădirile vechi sau să facă restructurări complete care includ toate tipurile de instalaţii.

”Am văzut clădiri chiar mai vechi care au fost renovate în totalitate şi care în momentul de faţă sunt conform standardelor în ceea ce priveşte circuitele şi siguranţa pacienţilor”, a completat ministrul Sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.