Managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler a declarat vineri, că în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balş” au fost transferaţi patru pacienţi cu vârste între 62 şi 89 de ani. Doi dintre ei au stare gravă, sunt la ATI, iar un altul a venit cu un necesar de oxigen crescut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Au fost aduse patru persoane, două femei şi doi bărbaţi. Avem disponibile 32 de locuri în secţia  COVID-19.  Pacienţii au vârste între 62 şi 89 de ani. Una dintre femei este echilibrată, iar un bărbat a venit cu un necesar de oxigen crescut. Doi au stare generală foarte gravă şi au fost internaţi la Terapie Intensivă”, a declarat Beatrice Mahler. 
Ea a precizat că pacienţii nu au arsuri şi nu ştie dacă au inhalat fum în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balş”. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mahler a precizat că unitatea medicală pe care o conduce are centrală proprie şi a precizat că instalaţiile de oxigen sunt suprasolicitate. 
”Avem centrală proprie şi am încercat să avem autonomie pentru a nu avea probleme cu căldura.(…) Instalaţiile de oxigen sunt suprasolicitate. Avem şi instalaţiile electrice, e o infrastructură care trebuie modificată. După incendiul de la Piatra Neamţ au fost controlate pentru evaluarea stării spitalelor. Trebuie să facem paşi în acest sens. (…) Au fost controale pentru a evalua vechimea spitalului, necesarul de investitţii pe partea de infrastrucutură. E nevoie de o expertiza tehnică a tuturor instalaţiilor sanitare şi electrice din acest institut, nu se pot face evaluări corecte fără să avem astfel de date”, a transmis Beatrice Mahler.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.