Imagini de la Spitalul ”Matei Balş” din Capitală, în care pacienţii stau pe scaune şi primesc oxigen sau stau pe paturi de campanie pe holuri au fost postate pe Facebook, alături de comentariul ”Terapia intensivă s-a mutat pe holuri”, explicaţia medicului infecţionist Adrian Marinescu fiind că aceasta este realitatea acestor zile, iar situaţii similare există şi în alte unităţi medicale.
”Cam aşa arată holurile spitalului Matei Balş, cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi aşeze, pacienţii stau pe scaune la oxigen, sunt internaţi pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineaţă nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înţelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă faţă , cât de curând intră în colaps , dacă nu e deja”, a scris pe Facebook Constantin Vasile Ifteme, el însuşi pacient al spitalului, care a postat mai multe imagini.
„Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş. În condiţiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienţi şi, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceştia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem - şi indiferent cât am reuşi în fiecare zi să facem şi asta se întâmplă şi sâmbăta, duminica - nu este suficient. Şi atunci pacienţii trebuie să fie ajutaţi. Până în momentul când reuşim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeţi. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marţi seara, la Digi24, medicul Adrian Marinescu.
El a spus că se întâmplă în mod constant să fie şi peste 30 de pacienţi în camera de gardă, în condiţiile în care numărul de paturi este de 19, maximum 20.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.