Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 18 localităţi din 4 judeţe şi în Bucureşti, pentru a îndepărta efectele furtunilor. De asemenea, structurile ISU au emis 17 mesaje RO-Alert pentru atenţionarea populaţiei, în 11 judeţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore (14.06.2022), la nivel naţional, pompierii militari au intervenit în 18 localităţi din 4 judeţe (CT, GR, IF şi PH ) şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea. În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost emise 17 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, la nivelul a 11 judeţe (AB, BV, BZ, CJ, CS, CT, GJ, HD, IF, PH, VL) şi municipiul Bucureşti”, anunţă, miercuri, IGSU.  

Pompierii precizează că, depunând eforturi susţinute, au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 97 case, 32 curţi, 25 subsoluri/beciuri.  

”Totodată, pompierii au acţionat pentru degajarea a 63 copaci rupţi de vântul puternic. În urma acestor evenimente, 35 de autoturisme au fost avariate. De asemenea, colegii noştri au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie desprinse de pe acoperişurile a 4 imobile”, au mai precizat pompierii.  

O situaţie deosebită a avut loc în localitatea Buda, unde salvatorii prahoveni au intervenit cu promptitudine pentru salvarea unui muncitor de pe un şantier, care se afla în pericol de eletrocutare din cauza apei acumulate în zonă.  

Traficul rutier fost temporar blocat pe 2 drumuri naţionale (DN 41/GR şi DN 72/PH) şi 1 drum judeţean (DJ 411/GR) din cauza apei acumulate pe carosabil şi a copacilor rupţi de vânt. 

”În acest moment nu mai sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea”, mai anunţă IGSU.  

La ora transmiterii acestei ştiri nu sunt avertizări meteorologice în vigoare.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.