Peste 4.200 de autovehicule destinate transportului de elevi au fost verificate de poliţişti, fiind depistate sute de microbuze şcolare cu ITP-ul expirat şi care nu deţineau RCA. De asemenea, au fost instruiţi şoferii de microbuze şi coordonatorii de transport.
Încă de la sfârşitul lunii august, poliţiştii rutieri din ţară au controlat 4.236 de autovehicule destinate transportului de elevi.
Documentele conducătorilor auto (permisul de conducere şi atestatul), ale autovehiculului (certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie auto, asigurarea pentru bagaje, ITP, licenţa de transport), precum şi starea tehnică a vehiculelor (starea cauciucurilor, funcţionarea semnalizării, a lumilor) au fost verificate.
”291 dintre autovehicule aveau termenul de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice expirat, iar 268 nu aveau asigurare de răspundere civilă auto încheiată. Conducătorilor auto şi coordonatorilor activităţii de transport le-a fost atrasă atenţia ca autovehiculele destinate
transportului şcolar la care au fost constatate deficienţe să nu fie utilizate”, a transmis, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi poliţişti de la prevenire. 4.000 de conducători auto şi 1.981 de coordonatori de transport au fost verificaţi şi instruiţi, iar în urma verificărilor, au fost identificaţi 31 de şoferi ce nu deţineau atestat profesional.
Poliţiştii vor continua controalele în trafic ce vizează microbuzele şcolare, ţinând cont şi de semnalizarea rutieră din zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia, iar neregulile constatate sunt aduse la cunoştinţa administratorilor
drumuri public împreună cu solicitarea de a le remedia, în regim de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.