Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi a anunţat că va iniţia în următoarele zile procedura de executare silită a şcolilor ieşene, pe motivul neacordării integrale a restanţelor salariale obţinute de profesori prin sentinţe judecătoreşti.
Liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, a precizat, miercuri, că este vorba despre restanţele salariale aferente perioadei 2008-2011, sumele respective fiind obţinute de către cadrele didactice prin hotărâri definitive ale instanţelor de judecată.
Lăcustă a spus că suma care trebuia alocată judeţului Iaşi pentru stingerea datoriilor către profesori se ridică la 13 milioane de lei, dar că de la buget s-au alocat doar 8,6 milioane de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Media alocării este de 64,7 la sută, iar acest procent este scandalos şi jignitor. Actuala guvernare a acordat în totalitate sumele de bani reprezentând restanţe şi dobânzi ale altor categorii sociale precum magistraţi, angajaţi ai sistemului naţional de apărare sau funcţionari publici. Este inadmisibil ca sume relativ mici de bani cuvenite profesorilor să fie eşalonate pe o perioadă de şase-şapte ani. Asta, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii au găsit 500 de milioane de euro pentru plata pensiilor speciale. Vom iniţia procedura de executare silită a tuturor unităţilor şcolare în cauză din judeţul Iaşi. Sunt 218 de unităţi de învăţământ", a declarat pentru News.ro liderul USLIP Iaşi.
El a precizat că dacă banii vor fi acordaţi profesorilor în 2018 şi 2019, sumele vor fi impozitate, potrivit modificărilor la Codul Fiscal.
Liderul profesorilor ieşeni susţine că USLIP va cere poprirea pe conturile "Cheltuieli materiale", pentru a nu fi afectat contul "Cheltuieli de personal" din care se plătesc salariile.
USLIP Iaşi este cel mai mare sindicat al profesorilor din judeţul Iaşi, având aproape 9.000 de membri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.