Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ introduce posibilitatea proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România să solicite înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor care urmează a fi scoase din ţara noastră în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare
Potrivit comunicatului de presă al Executivului ordonanţa prevede modificări precum:
- Stabilirea posibilităţii proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România de a solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare;
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
- Introducerea posibilităţii pentru titularii unor permise de conducere străine care solicită preschimbarea acestora cu documente similare româneşti, dar care nu îndeplinesc condiţiile impuse de reglementările în vigoare, de a obţine permisul de conducere, în urma susţinerii examenului în România constând în proba teoretică şi practică, fără a efectua pregătirea în cadrul unei şcoli de conducători auto.
- Reglementarea cazului de restituire a permisului de conducere în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive.
„În practică, s-au întâlnit situaţii în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absenţa în organism a substanţelor psihoactive. În aceste situaţii, permisul de conducere reţinut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condiţiile legii. Durata desfăşurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reţinut în condiţiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare. Soluţia identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”, mai indică sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.