Angajaţii din domeniul sanitar participă luni la o grevă de avertisment de două ore, între 9:00 şi 11:00, în 11 mai fiind anunţată declanşarea grevei generale, dat fiind că sindicaliştii au strâns semnăturile necesare. Ei protestează astfel faţă de reducerea considerabilă a veniturilor.
Conform Federaţiei "Solidaritatea sanitară', care susţine mişcările de protest ale Sanitas, este vorba despre o „grevă românească”de avertisment, spitalele urmând să fie pichetate de oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, iar salariaţii aflaţi la serviciu vor face grevă japoneză.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ei reclamă scăderea considerabilă a veniturilor şi cer eliminarea plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, o posibilă soluţie avansată fiind excluderea din limita celor 30 de procente a plăţii suplimentare pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, precum şi a plăţii suplimentare pentru gărzi.
Federaţia SANITAS a cerut acordarea creşterilor salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, precum şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate, revendicări cu care a declanşat programul de proteste.
În 8 mai, conform anunţului făcut de premierul Viorica Dăncilă, reprezentanţi ai sindicatelor din sănătate ar urma să discute cu premierul, cu ministrul Sănătăţii, cu cel al Muncii şi cu cel de Finanţe pentur a găsi soluţii la revendicările angajaţilor din sistemul sanitar.
Federaţia SANITAS a organizat în 26 aprilie un miting în Piaţa Victoriei din Capitală la care au participat aproape 10.000 de protestatari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.