Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita susţine că nu se aştepta să fie condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, precizând că în faţa instanţei a pledat tot timpul ca nevinovat. El a fost luat de acasă, miercuri seară, de poliţişti şi dus la Penitenciarul din Iaşi.
Trei poliţişti au venit, miercuri seară, la vila lui Nichita din Copou, la câteva zeci de minute după pronunţarea sentinţei, pentru a-l ridica pe fostul primar al Iaşiului şi a-l duce la Penitenciarul din Iaşi.
Poliţiştii au intrat în curte şi au bătut apoi la uşă strigând: ”Poliţia, deschide”. Agenţilor de Poliţie li s-a permis accesul în locuinţă.
După aproximativ 30 de minute, Nichita a ieşit din locuinţa sa, flancat de poliţişti şi având cătuşe la mâini, pe care le-a mascat cu o haină.
”Mi-e greu să mai spun ceva. Nu mă aşteptam la acest verdict, în condiţiile în care tot timpul am pledat nevinovat”, le-a spus Nichita jurnaliştilor, înainte să urce în maşina Poliţiei.
Întrebat dacă va fi ultimul primar al Iaşiului care merge la închisoare, Nichita a râs, dar nu a dat vreun răspuns.
Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. El a fost judecat pentru că ar fi primit 10 la sută mită dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei privind managementului traficului în municipiul Iaşi.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri, apelul declarat de DNA la decizia Tribunalului Bucureşti, a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând, a decis condamnarea lui Gheorghe Nichita la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia instanţei este definitivă.
Fostul primar al Iaşiului fusese condamnat în prima instanţă la patru ani de închisoare.
În acelaşi dosar, Tiberiu Urdăreanu, proprietar al grupului de firme UTI, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.
Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată în decembrie 2015, fiind acuzat de procurorii DNA că a primit 10 la sută mită dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului "Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi”, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, a pretins şi primit mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.