Garda Naţională de Mediu a anunţat că va angaja 150 de comisari până la 1 ianuarie 2025, fiind depus la Ministerul Mediului noul proiect de reorganizare a instituţiei. Măsura este luată şi pentru a respecta condiţiile impuse pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
”Ministerul Mediului a decis să întărească Garda Naţională de Mediu cu 150 de comisari, în perspectiva aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Această lipsă de angajaţi a fost sesizată anul trecut, în urma unui control în România. Atunci a fost evaluat felul în care autorităţile abordează problema deşeurilor în ţara noastră. Cu această ocazie, au fost identificate mai multe vulnerabilităţi ale ţării noastre în domeniu. Una dintre acestea o reprezintă lipsa capacităţii administrative a Gărzii Naţionale de Mediu în lupta cu importurile ilegale de deşeuri”, ppotrivit unei postări d epe pagina de Facebook a Gărzii Naţionale de Mediu.
Ei au precizat că Ministerul Mediului şi-a asumat, încă din octombrie 2023, că va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari, până la 1 ianuarie 2025.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Garda de Mediu a depus, deja, la minister noul proiect de reorganizare al instituţiei.
Proiectul are ca scop îndeplinirea condiţiilor impuse pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, dar şi combaterea traficului ilegal de deşeuri”, a mai transmis sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.