Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunţat că a fost finalizată Strategia Naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022 – 2027, a primit toate avizele de la ministere şi a transmis documentul către SGG, Consiliul Legislativ ş Consiliul Economic şi Social. „Cu ajutorul acestui document strategic, vom putea obţine fonduri nerambursabile din actualul exerciţiu financiar european pentru proiecte dedicate prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi a egalităţii de gen”, a explicat Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Sunt hotărâtă că, împreună cu societatea civilă, să găsim cele mai bune măsuri pentru diminuarea violenţei domestice. Prevenirea şi combaterea acestui flagel este o luptă continuă, iar răspunsul poate fi găsit doar în echipă: stat şi societate civilă. Am participat astăzi la o dezbatere pe această temă, alături de cele mai importante organizaţii şi asociaţii care militează pentru drepturile femeilor din România. Le mulţumesc celor care au reuşit să ajungă la dezbatere, având în vedere cele 16 zile de activism care sunt în derulare. Vestea bună este că am finalizat Strategia Naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022 – 2027. Am primit toate avizele de la ministere şi am transmis documentul către SGG, Consiliul Legislativ ş Consiliul Economic şi Social. Cu ajutorul acestui document strategic, vom putea obţine fonduri nerambursabile din actualul exerciţiu financiar european pentru proiecte dedicate prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi a egalităţii de gen”, a scris Gabriela Firea, luni pe Facebook. 
 
Ea a mai spus că „violenţa domestică este o realitate sumbră a societăţii noastre”.
 
„Doar în primele 9 luni ale anului, am avut aproape 66.000 de cazuri de violenţă domestică, unde a fost nevoie de intervenţia autorităţilor. Cu această ocazie, am reamintit telefonul de urgenţă 0800.500.333 dedicat victimelor violenţei domestice, discriminărilor de gen şi traficului de persoane. Peste 4.000 de persoane au sunat de la începutul anului.  Am transmis invitaţilor şi stadiul în care se află un alt document important, ghidul privind hărţuirea la locul de muncă, lucrat de specialiştii ANES cu Institutul Român pentru Drepturile Omului şi pe care l-am concretizat împreună cu specialiştii din Ministerul Muncii. În câteva zile, vom pune acest document în consultare publică. Vrem să transmitem pe circuitul de avizare documentul care să conţină şi amendamentele organizaţiilor, iar până la finalul anului să fie adoptată hotărârea de Guvern”, a adăugat Firea.
 
Aceasta a mai menţionat că la dezbaterea de luni au fost discutate şi două teme sensibile, accesul la întreruperile de sarcină şi eliberarea certificatelor de virginitate, la cerere şi a subliniat că susţine ferm dreptul femeilor de a decide pentru viaţa şi corpul lor.
 
„Am discutat şi alte două teme sensibile, accesul la întreruperile de sarcină şi eliberarea certificatelor de virginitate la cerere. Îmi menţin ferm poziţia. Susţin interzicerea certificatelor de virginitate, la cerere, pentru că nici o tânără nu trebuie supusă unui asemenea abuz. Susţin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viaţa şi corpul lor. În ce priveşte întreruperile de sarcină, cred că femeile trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, chiar cu duhovnicul, să ia cea mai bună decizie pentru viaţa lor. Împreună cu specialiştii din minister, vom analiza propunerile primite din partea organizaţiilor. Au fost prezenţi la dezbateri Tudorina Mihai şi Diana Crăciun, Asociaţia Front, Ileana Botez şi Carmen Burtea, PWN România, Biana Briciu, Asociaţia Transcena, Cosmina Grigore, Asociaţia Imunis, Mihai Popescu, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Laura Albu, Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară, Claudia Bădică, Fundaţia Sensiblu, Alina Iordache, Asociaţia Necuvinte, Alexandra Zoituc, Centrul de formare şi evaluare în asistenţa socială, Silviu Dumitru, Asociaţia Catalactica”, a mai spus Firea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.