Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre care modifică actul normativ privind starea de alertă, prin introducerea unor noi măsuri privind distanţarea socială. Astfel, numărul persoanelor care pot practica sport în aer liber, în grup, a crescut de la şase la 10, a anunţat Ionel Dancă. Va fi permisă activitatea şi desfăşurarea activităţilor de training şi workshop cu un un număr de participanţi de maxim 20 de persoane, a mai precizat şeful Cancelariei premierului.
„A fost propusă şi adoptată o hotărâre de guvern pentru modificarea hotărârii de guvern privind starea de alertă. Astfel, au fost introduse noi măsuri în ceea ce priveşte respectarea regulilor de distanţare fizică şi protecţie sanitară. Astfel, a fost mărit numărul de persoane care pot practica sportul în aer liber în grupuri de la 6 la 10 persoane; este permisă activitatea şi desfăşurarea activităţilor de training şi workshop-uri cu un un număr de participanţi de maxim 20 de persoane”, a afirmat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei Executivului.
Acesta a adăugat că „sunt reglementate activităţile pentru personalul din cadrul domeniilor de ordine publică şi apărare cu participarea a maxim 200 de persoane şi pentru desfăşurarea evenimentelor organizate de Corpul Diplomatic se impune păstrarea regulilor de distanţare fizică, cu asigurarea unui spaţiu de 4 metri pentru fiecare participant”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.