Emilia Şercan, cea care a ieşit săptămâna aceasta cu devăluiri privind un posibil plagiat al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că ea crede sincer că acesta a încercat să legifereze în interes propriu. Şercan a mai spus că nu se aştepta ca ministrul Educaţiei să dea un astfel de răspuns la acuzaţiile de plagiat pentru că, spune ea, nu are niciun fel de argument pe care să îl aducă în legătură cu această situaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu am spus clar, nu se poate să nu faci o legătură între încercările domniei sale de a schimba, de a introduce de fapt în legislaţie aceste prevederi scandaloase şi nemainîntălnite în spaţiul academic international şi faptele domniei sale. Eu cred sincer că dumnealui a încercat să legifereze în interes propriu şi a încercat să introducă în lege o serie de prevederi care să îl exculpe de orice acuzaţie viitoare”, a spus Emila Şercan despre Sorin Cîmpeanu.

Ea a precizat că nu se aştepta ca ministrul Educaţiei să dea un astfel de răspuns la acuzaţiile de plagiat. ”Îl cunosc foarte bine pe domnul Cîmpeanu, ştiu foarte bine modalitatea în care domnia sa reacţionează şi ştiam că nu are niciun fel de argument pe care să îl aducă în legătură cu această situaţie”, a afirmat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Emilia Şercan a menţionat că Sorin Cămpeanu a iniţiat în primul său mandat acea schimbare a legislaţiei care a permis renunţarea la titlul de doctor. ”Iarăşi, lucrul acesta ne face unici în tot spaţiul international academic, şi nu numai că ne face unici, ne face de ruşine. Nicăieri în lumea asta, nici în ţările care sunt în curs de dezvoltare, despre care noi spunem că sunt sărace şi inapoiate nu au o astfel de prevedere revoltătoare în legislaţie şi nicăieri în lume nu poţi să renunţi la un titlu de cercetare, academic, dorindu-ţi să renunţi după ce ai muncit nişte ani. Este clar, domnia sa a introdus în legislaţie cu dedicaţie pentru Victor Ponta acea prevedere”, a arătat Emilia Şercan.

Şercan a mai spus că nicăieri în spaţiul academic internaţional plagiatul nu se prescrie.

Potrivit PressOne, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a însuşit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV-B).

Jurnalista Emilia Şercan relatează că ministrul şi-a însuşit în mod fraudulos şi paternitatea creaţiei celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secţiuni din cursul universitar. ”Anul acesta, în calitate de ministru al Educaţiei şi promotor al Proiectului ”România Educată”, Sorin Cîmpeanu a promovat o lege prin care faptele sale din 2006 şi 2009 ar urma să fie considerate prescrise la trei ani de la comiterea lor, iar cele mai dure sancţiuni care i-ar putea fi aplicate pentru cele două abateri de la normele de etică şi integritate academică au fost eliminate, în totalitate, din lege”, scrie Emilia Şercan.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că aceste acuzaţii sunt încercări de a boca legile educaţiei aflate în dezbatere publică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.